Biserica

Șerban VodĂ

1 Decembrie, Ziua Națională a României


Mitropolitul Transilvaniei, Andrei Plămădeală, numea Ziua de 1 Decembrie 1918 (devenită Zi Națională): „ziua Bucuriei Românești, împlinirea marelui vis, regăsirea tuturor românilor în vechile frontiere ale Daciei și ale lui Mihai Viteazul, în România Mare, a cărei unitate, independență, libertate și suveranitate se desăvârșise în vremea noastră, într-un avânt fără margini, cu însuflețire, cu dăruire, cu iubire sfântă pentru moștenirea primită și hotărârea de a o lăsa urmașilor și mai frumoasă”. Prof. Clement Gavrilă – Sălăuța

Astăzi, 1 Decembrie 2019, privim cu recunoştinţă spre trecut, mulţumindu-le înaintaşilor noştri că au desăvârşit nu atât unirea românilor între graniţele unui aceluiaşi stat, cât mai ales certificarea în faţa tuturor naţiunilor a unui adevăr ignorat cu bună ştiinţă de cotropitorii şi ocupanţii vremelnici ai unora sau altora din teritoriile româneşti: că suntem un popor cu o istorie bimilenară pe acelaşi teritoriu, cu aceeaşi limbă, obiceiuri şi credinţă.

Privim cu scepticism, durere şi revoltă interioară la prezentul României. La acea Românie care a crescut şi descrescut în cei 100 de ani de la consfinţirea României întregite. Şi odată cu ea şi noi, cetăţenii ei. Unii au rămas aici, să înnoade mai departe firul istoriei neamului pe meleagurile strămoşeşti. Alţii au ales să‑şi ducă traiul şi să-şi crească pruncii departe de ţară, sperând şi luptând pentru supravieţuire şi o viaţă mai bună. Ne-am îndepărtat, ne-am dezbinat – sau ne-au dezbinat alţii – şi iată azi cu greu mai sperăm să devenim un popor unit cu o ţară bogată, material şi spiritual. Fără o întoarcere a poporului la matca sa, la tradiţiile, credinţele şi valorile sănătoase ale acestei ţări, care ne-au făcut mândri că suntem români, fără o iubire necondiţionată şi lucrătoare a noastră pentru ţara-mamă nu vom putea să supravieţuim istoriei.

Visez la clipa când sute de mii de români din diaspora vor considera că România este acel tărâm binecuvântat în care pot să-şi crească copiii în pace şi bunăstare şi să revină aici cu bucurie şi speranţă.

Abia atunci voi crede că cei care vremelnic sunt în parlamentul, guvernul sau preşedinţia acestei ţări sunt cu adevărat chezaşi ai binelui şi dreptăţii în această ţară. Când vor respecta valorile materiale, sociale şi umane, dar mai ales spirituale şi de credinţă ale acestui popor.

Cu speranţă şi încredere în Dumnezeu, urez României şi românilor de pretutindeni „La mulţi ani!” Şi-n aceste momente versurile marelui poet naţional Mihai Eminescu mă urmăresc:

„Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie,/ Ţara mea de glorii, ţara mea de dor,/ Braţele nervoase, arma de tărie,/ La trecutu-ţi mare, mare viitor!”

Maria Buleu, Cuvantul care zideste, Nr. 48/ 2019