Biserica

Șerban VodĂ

Atunci când Dumnezeu este iubire … (I)


Nu, nu-i nici o îndoială, Dumnezeu este iubire în fiecare clipă! Pentru toți și pntru toate. Dar cel mai adesea noi nu-L vedem și nu-L simțim. Și atunci, un gol din inima noastră ne îndeamnă să mergem până la capătul lumii pentru a-L găsi pe Cel Veșnic, pe Cel Bun, pe Cel Atotputernic.

Căci suntem plămădiți nu pentru această lume, hai să spunem nu numai pentru această lume. Chemați suntem la viețuire mai înaltă, să facem loc în noi dumnezeirii și să ne asemănăm sfinților. Domnul ne cheamă la desăvârșire.

Și de aceea noi dorim atât de mult să ne adăpăm din izvorul veșniciei. De aceea plecăm din când în când în căutarea lui Dumnezeu: pelerini spre mănăstiri și locuri sfinte. Și când sufletul este pregătit, plecăm spre locurile în care Domnul Hristos Și-a trăit viața pământească: unde S-a întrupat, a predicat, a făcut minuni, a pătimit pentru păcatele noastre, a fost răstignit, a înviat și S-a înălțat la ceruri.

Cel puțin o dată în viață trebuie să ajungi acolo. Așa au făcut și tinerii noștri pelerini, care, în perioada 20-27 august 2019, au plecat împreună cu părintele Cristian Filiuță și părintele Adrian Chiriță într-un pelerinaj în Israel și Iordania. Au zburat, la propriu și la figurat, spre acele locuri.

Ce a fost special în acest pelerinaj? Un număr mare de tineri, aproximativ 20, mulți din parohia noastră. Unii dintre ei nu erau prima oară în Țara Sfântă, ba chiar la a treia lor călătorie. Dar toți s-au întors complet schimbați din această călătorie pe care aș numi-o inițiatică, plină de revelații, pe măsura deschiderii fiecăruia dintre ei.

I-am văzut pe acești tineri în pozele făcute de ei, în filmulețe și am schimbat cu câțiva dintre ei mesaje în timpul călătoriei și după terminarea ei. Am trăit, de aici din țară, alături de ei emoția întâlnirii cu locurile sfinte: Tabor, Cana Galileii, Nazareth, Marea Galileii, Muntele Fericirilor, Tabga, Iordan, Ierusalim, Ierihon, Hozeva, Carantania, Ein Karem, Bethleem… Au trecut și în Iordania, unde au ajuns la vestita Petra, dar și pe Valea lui Moise.

Cu o parte dintre tineri m-am întâlnit și după ce s-au întors acasă. Pot să vă spun că erau și mai minunați, și mai fericiți decât erau în filme, poze, mesaje! Iar toată bucuria lor o împărțeau tuturor celor care, cu inima curată, primeau necondiționat valul de sentimente, de trăiri pe care încă le aveau. Cu fiecare dintre ei se petrecuse o minune. Fiecare a „primit” ceva în acest pelerinaj: L-a întâlnit pe Dumnezeu, a simțit ocrotirea și ajutorul sfinților, s-a descoperit pe sine, mai bun, mai rău decât se știa. Și-a pus întrebări, a trăit emoții și sentimente diverse, a plâns, a râs, s-a simțit copleșit, s-a simțit nevrednic, a simțit sfințenia locurilor și greutatea istoriei în acele locuri. O istoriei a Mântuirii. Care ne cheamă pe toți să facem parte din ea.

Cuvântul meu ar vrea să fie mult mai lung. O mie de lucruri v-aș spune despre această călătorie pe urme evanghelice! Dar din păcate spațiul tipografic nu ne îngăduie. Cu toate acestea, rugând pe tinerii mei prieteni să mă ierte, vă voi împărtăși momentan doar câteva lucruri trăite de ei.

Aș începe cu faptul că toți s-au simțit ca o familie, de la cel mai tânăr pelerin până la cel mai în vârstă. Că mai tot timpul au râs, s-au bucurat împreună. Și mai ales s-au considerat privilegiați că au avut în părintele Cristian Filiuță nu numai un ghid excelent, cu măsură și cunoștințe temeinice, organizator perfect al tuturor activităților. Toți l-au simțit nu numai ca un conducător al grupului, dar mai ales ca un adevărat părinte. Și în aceeași măsură părintele Cristian a mărturisit că acest pelerinaj a fost de departe cel mai frumos pe care l-a coordonat. Mai ales că s-a simțit ca într-o famile. Tot grupul a fost o familie.

Mulțumirile pe care tinerii le-au adresat părintelui Cristian au fost adesea umbrite de emoții, chiar și de lacrimi uneori. De ce? Pentru că au avut parte de ceva care le-a schimbat și împlinit sufletul.

De aceea, îndrăznesc să vă citez din scrisoarea de mulțumire adresată de Ana să-i spunem – pentru că nu am acordul ei să-i dau numele –  părintelui Cristian „Prea puține și sărace sunt cuvintele ca să descrie fericirea pe care am aflat-o la Locurile Sfinte. În aceeași măsură, nu cred că pot să explic oamenilor care nu au văzut aceste locuri cât de frumos și câte trăiri se simt aici. Îndrăznesc să încerc. Am mai fost în multe și speciale pelerinaje, deci am plecat cu așteptări mari de la experiența aceasta, dar au fost depășite. Cu mult! De la dumneavoastră am apreciat mai ales dragostea vădită, excelentul management al activităților, pregătirea deosebită a informațiilot prezentate, smerenia și munca neobosită. Dintre momentele care s-au instalat permanent în sufletul meu aș vrea să amintesc rugăciunile, cântările colective făcute în locurile foarte însemnate, noaptea de priveghere de la Mormântul Sfânt și Mănăstirea Hozeva. Toate au fost însă de neuitat.

Vă mulțumesc din suflet și îi mulțumesc bunului Dumnezeu pentru că v-a trimis ca îndrumător în pelerinajul vieții noastre.”

Impresionant, nu? Aceștia sunt tinerii care au plecat în pelerinaj. De ce s-au întors încărcați de atâtea binecuvântări cerești? Pentru că au suflete curate, sunt avizi de Dumnezeu și cuvântul Său și pregătiți să trăiască în continuare în Dumnezeu în toate momentele vieții lor. Da, ei au simțit iubirea lui Dumnezeu. Și când o simți, o trăiești dar o și dăruiești.

Ascultându-i pe acești tineri vezi că Dumnezeu, în iubirea Sa, pregătește o altă generație: pentru Biserică și pentru neamul nostru.

Mai am încă multe de spus despre acest pelerinaj. Mai ales multe minuni. Pentru că știu că ele vă vor întări și motiva, promit să vi le destăinui în numerele viitoare. Și să vă arăt poze cu adevărat extraordinare.  (Va urma)

Maria Buleu   (8 septembrie 2019, SUPLIMENT, Cuvântul care zidește, Nr. 36)