Biserica

Șerban VodĂ

Atunci când Dumnezeu este iubire … (II)


Pelerinajul, întâlnire cu Dumnezeu și cu tine

La sfârşitul săptămânii care tocmai s-a încheiat (n.r. – 9-15 septembrie 2019), credincioşii din Capitală au întâmpinat un oaspete drag şi special în acelaşi timp: Sfântul Gheorghe Pelerinul. Racla cu moaştele sale a fost adusă de la mănăstirea Văratec la biserica Sfântul Vasile cel Mare de pe Calea Victoriei, cea care şi-a sărbătorit

cel de-al doilea hram – Înălţarea Sfintei Cruci – aşa cum o face de ani buni:

cu procesiunea Calea Sfintei Crucii.

Nu întâmplător am ales să vorbesc despre acest sfânt. Mărturisesc de la început că îmi este foarte drag: de câte ori îi citesc acatistul am impresia că vorbesc aievea cu el, că mă înţelege, că mă ascultă, că‑mi spune în cuvinte simple cum trebuie să-şi trăiască viaţa un creştin. Pe de altă parte, Biserica Ortodoxă Română omagiază anul acesta satul românesc şi preoţii, învăţătorii şi primarii gospodari ai satului. Iar Moş Gheorghe Lazăr a întruchipat virtuţile ţăranului român: curăţie, bărbăţie, dragoste de neam şi mai ales trăirea în credinţa strămoşească. Nu în ultimul rând Moş Gheorghe Lazăr este modelul pelerinului desăvârşit, căci la el trebuie să privim atunci când plecăm într-un pelerinaj mai aproape sau mai departe de casa noastră: să nu căutăm confortul nostru, să stăruim mult mai mult în rugăciune şi priveghere, iar când ne-am întors dintr-un pelerinaj – mai ales cum ar fi la Muntele Athos sau în Israel – viaţa noastră să-şi schimbe sensul, ritmul, priorităţile şi valorile.

Deşi era cap de familie, cu soţie şi patru copii, Moş Gheorghe ducea o viaţă de călugăr în lume. Cu toate acestea, drumul care l-a făcut în Ţara Sfântă i-a schimbat totalmente viaţa. A pornit pe jos în călătoria sa, alături de câţiva ţărani din satul său. Închipuiţi-vă că a parcurs din Şugag – Alba-Iulia peste 600 de km până la Constanţa, după care a luat vaporul. Iar apoi a poposit câteva luni în Ţara Sfântă, vizitând mănăstirile şi bisericile ridicate în locuri cruciale pentru creştinism. A stat şi în pustie 40 de zile, în post şi rugăciune. Şi s-a rugat să-l lumineze Dumnezeu ce să facă în continuare. Iar când s-a întors din pelerinajul său în Israel şi la Athos, a devenit un veşnic pelerin: cutreiera ţara în lung şi în lat, poposind în sate, pe lângă biserici, şi la mănăstiri. Aproape întreaga noapte şi-o petrecea în rugăciune în biserică, făcând multe metanii înaintea icoanelor.

Şi mai important, a devenit îndrumător pentru alţii: pe unii i-a dus în Israel, pe alţii i-a adus la mănăstiri, mai ales cele din Moldova. Multora le-a fost povăţuitor, iar nu pe puţini i-a îndemnat sau chiar i-a adus în mănăstiri, unde s-au călugărit.

Am convingerea că Sfântul Gheorghe Pelerinul ar trebui să fie ocrotitorul tuturor pelerinilor români, iar la începutul oricărui pelerinaj, în afara rugăciunilor adresate lui Dumnezeu şi Maicii Domnului, ar fi bine să rostim măcar un tropar în cinstea Sfântului. În acatistul său se spune: „Bucură-te, ocrotitor al pelerinilor şi al călătorilor credincioşi” (Icos 10). Şi de asemenea: „Veniţi, toţi credincioşii, să lăudăm pe Sfântul Gheorghe Pelerinul care, prin viaţa lui minunată, a veselit pe îngeri şi a chemat pe oameni la duhovnicească vieţuire; că acesta, sporind cu râvnă fierbinte darul de a-L căuta şi mărturisi pe Dumnezeu, în călătorii, în biserici şi în sfinte nevoinţe, s-a făcut izvor de bucurie şi mijlocitor pentru cei ce cântă: Bucură-te, Sfinte Gheorghe, fericit pelerin al lui Hristos!” (Condacul 1)

Să stăruim aşadar să-L căutăm pe Dumnezeu în pelerinajele noastre. Şi nu puţine vor fi micile sau marile minuni care ni se vor întâmpla. Pentru unii, care le aud povestite, întâmplările din călătoriile la locurile sfinte sunt de multe ori simple… coincidenţe. Pentru cei care le-au trăit au fost minuni. Iar aceste minuni au adus cu ele şi un răspuns pentru cel căruia i s-a întâmplat. Şi nu numai. Starea sa sufletească şi duhovnicească s-a clătinat din temelii: fie o bucurie fără margini, fie lacrimi de bucurie; fie descoperirea unui rost nou în viaţă, fie aflarea a ceea ce înseamnă să fii creştin cu adevărat.

Aceste lucruri s-au întâmplat şi în pelerinajul din 20-27 august din Israel şi Iordania. Aş vrea să-i las pe tinerii care au fost în această binecuvântată călătorie să vă vorbească. La întoarcerea în ţară eu le-am adresat câteva întrebări: 1) cu ce gânduri au plecat din Israel, dacă doresc să se mai întoarcă şi dacă i-ar sfătui pe tineri să vină aici; 2) ce s-a schimbat duhovniceşte în ei în acest pelerinaj; 3) ce i-a impresionat în mod deosebit în acest pelerinaj.

 

Şi iată cum mi-a răspuns la cele 3 trei întrebări Georgiana:

▲ „Am plecat din Israel cu un gând trist că s-a terminat călătoria, dar bucuria din suflet şi recunoştinţa pentru faptul că am ajuns acolo depăşeşte orice regret. Da, îmi doresc să mai merg, fără nici o îndoială!

▲ Am avut trăiri diferite pe parcursul pelerinajului, emoţiile mari şi bătăile inimii mă copleşeau în momentele în care conştientizam unde sunt şi ce mare însemnătate are, pentru mine, prezenţa mea acolo. Mărturisesc că am avut o zi în care am fost total absentă şi nu îmi aminteam ce am facut, dar în seara acelei zile am avut parte de convingerea că toţi Sfinţii ne ajută şi se roagă pentru noi. Am recomandat deja acest pelerinaj şi le-am spus celor curioşi de experienţa mea că fiecare om primeşte aceste trăiri în funcţie de deschiderea lui şi că Merită (n.r. – să ajungi în Israel)!

▲ M-a impresionat cel mai mult locul în care a fost găsită Crucea Mântuitorului, acolo am avut parte de cea mai intensă trăire, emoţie şi prezenţă, și pe lângă aceasta sunt foarte fericită că am ajuns la Mormântul Sfânt de 3 ori. Ce îmi doresc din tot sufletul este să păstrez cât mai mult timp trăirile din pelerinaj. Şi să devin mai bună şi mai întărită în Credinţă!”

Şi Roxana mi-a scris la fel de frumos şi impresionant: „Domnul a binecuvântat acest grup minunat! Am reuşit să mergem de trei ori la Sfântul Mormânt. Prima dată a fost la priveghere. Când am ajuns la Sfântul Mormânt au reuşit să intre o treime din grup pentru că s-a terminat programul, era după privegherea de noapte şi nu am reuşit toţi să intrăm. Apoi a doua zi am parcurs a doua oară drumul Mântuitorului pe Via Dolorosa până la Sfântul Mormânt, dar din păcate câţiva din grup s-au simţit foarte rău şi au rămas la hotel. Printre ei erau şi cei care nu au apucat să intre în seara privegherii. Azi, în ultima zi, ne-a rămas puţin timp, iar părintele ne-a propus să mergem din nou dacă ne dorim. Bineînţeles că toţi am fost de acord şi am reuşit să intrăm cu toţii!

Suntem ca o mică familie acum, nu mai suntem un simplu grup! Şi îmi doresc ca fiecare pelerin care trece prin aceste locuri sfinte să simtă iubirea faţă de aproapele şi să ne unească ca oameni, popor, familie, prieteni! Nu se pot spune în cuvinte aceste emoţii pe care le simţi în fiecare loc! Aş îndruma mai ales tinerii să meargă, să înceapă acest drum, pentru că doar simţind şi trăind aceste emoţii îţi poţi schimba viaţa! Ce frumoasă este viaţa cu Domnul! De când am ajuns aici, în fiecare zi am avut un sentiment că am uitat ceva! În fiecare loc, în fiecare biserică, mănăstire, simţeam să mă întorc înapoi! Este minunat! Plângi, suspini, te bucuri, zâmbeşti, apoi laşi capul în jos şi mulţumeşti! Cu lacrimi in ochi scriu acum şi pot spune că este cel mai minunat sau cea mai minunată călătorie din viaţa mea!”

Dintre minunile întâmplate voi istorisi doar una: Roxana a cumpărat din Ierusalim, dintr-un magazin, cinci icoane cu Maica Domnului. Erau mai multe icoane. Printre ele icoana Maicii Domnului Betleemiţa. A ales patru icoane diferite cu Maica Domnului şi una cu Betleemiţa. Dar în gândul ei şi-a zis că icoana cu Maica Domnului zâmbitoare nu va fi bine primită când o va dărui. Totuşi a ales una. În momentul în care seara în camera de hotel a scos punga în care erau icoanele, au ieşit icoanele şi s-au împrăştiat. Le-a întors cu faţa pe fiecare. Dar ceea ce s-a întâmplat a depăşit raţionalul! Toate cele 5 icoane erau Betleemiţa!

Aşadar minunile, sfinţii, Maica Domnului, Dumnezeu sunt în permanenţă lângă noi. Dar se „arată” atunci când avem nevoie şi, mai ales, când noi păşim spre Dumnezeu cu toate puterile sufletului. Căci un pelerinaj este un drum în care Îl cauţi pe Dumnezeu. Şi pe tine. „Căutaţi mai întâi împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea Lui şi toate acestea se vor adăuga vouă!” (Matei 6, 33)

Maria Buleu

„Pelerinajul, întâlnire cu Dumnezeu și cu tine” în „Cuvântul care zidește” nr.37 din 2019

(Fotografiile aparțin Georgianei și Roxanei)