Biserica

Șerban VodĂ

Cât de ziditor este „Cuvântul care zidește”?


O întrebare pe care ne-o punem toţi cei care lucrăm la această publicaţie. Dacă prin noi, prin rodul minţii şi eforturilor noastre, însoţiţi fiind de rugăciune în care cerem ajutor şi cuvânt bun, am reuşit să vi-L aducem pe Dumnezeu mai aproape. Am reuşit să schimbăm ceva din alcătuirea dumneavoastră sufletească în căutarea voii lui Dumnezeu. Nu pentru că noi am face ceva, ci pentru că trudim şi credem că dacă punem început bun în a vi-L descoperi pe Dumnezeu, Însuşi Cuvântul va lucra să intre în viaţa şi inima dumneavoastră, binecuvântându-vă pe veci viaţa şi familia.

Mărturisesc că această întrebare din titlu nu este deloc întâmplătoare. Ea porneşte dintr-o oarecare tristeţe. Dată de timpuri şi de oameni. Sunt aproape 30 de ani de când Biserica Ortodoxă Română trăieşte în toată libertatea Ei. În decembrie 1989 în genunchi sau în picioare oamenii şopteau sau strigau cu putere „Tatăl nostru”. După atâta amar de ani în care o ideologie marxistă promovată la şcoală, în presa scrisă, la televiziune sau radio, la locul de muncă crea „omul nou”: fără Dumnezeu, căci ateismul era religia de stat. Biserica, cultele erau doar tolerate.

Am crezut în 1989 că Dumnezeu Şi-a descoperit pentru noi românii faţa Sa pentru totdeauna. Că niciodată nimeni nu ne va mai arăta cu degetul pe noi creştinii, trăitori în lumină şi adevăr, ca nişte retrograzi, bigoţi, fanatici, nefiind la înălţimea vremurilor şi oamenilor moderni.

Am crezut că în sfârşit putem cu toţii să ne îndreptăm minţile şi sufletele în căutarea lui Hristos: liber era acum Cuvântul lui Dumnezeu în biserici, liberi oamenii să aibă în mâini Sfânta Scriptură, cărţi de rugăciune, Vieţile Sfinţilor, operele Sfinţilor Părinţi şi chiar viaţa şi cuvintele de folos ale preoţilor şi călugărilor de la noi şi din toată lumea aceasta!

N-am crezut niciodată că Dumnezeu va ajunge să supere ca acum societatea noastră românească. N-am crezut că El va fi alungat la marginea ei, iar Cuvintele Sale, ale Vieţii veşnice vor fi răstălmăcite! A vorbi despre familie, despre căsătorie şi Taina Cununiei a ajuns să fie considerată POLITICĂ!!! Da, cu tot respectul o spun: este politica lui Dumnezeu. Care a creat femeia şi bărbatul, binecuvântând unirea lor într-un singur trup, o singură inimă. Creşteţi şi vă înmulţiţi şi stăpâniţi pământul, aşa le-a spus lui Adam şi Evei. Astăzi cred că omenirea vrea regresul omenirii. Deviza este: depopulaţi Pământul! Suntem prea mulţi oameni: de unde energie, resurse alimentare, materii prime? Apoi poluarea, încălzirea globală, resursele pe sfârşite ale lumii… De aceea, orice ideologie care distruge familia este astăzi bună.

Şi iarăşi niciodată n-am crezut că ne vom întoarce la omul spălat pe creier, educat de ideologia vremii. Oamenii trăiau – pentru cei care nu ştiu sau care nu-şi mai amintesc – în două posturi: cea oficială, în care spuneai cum zicea sistemul şi alta, neoficială, în casa ta, în familia ta. Mai păstrai în tine nişte valori moştenite de la părinţi: în primul rând credinţa în Dumnezeu, apoi valorile umane şi sociale ale altor timpuri. Şi sperai că acele timpuri, în care aveai libertatea de a-ţi spune deschis părerea – oricare, politică, de credinţă, fără teama de a suporta consecinţele – se vor întoarce.

Nu mi-aş fi putut închipui acum 30 de ani că singuri ne vom întoarce la ideologiile marxiste, neo-marxiste de fapt. Căci aceste viziuni „progresiste” legate de excesiva idolatrizare a tendinţelor şi libertăţilor sexuale de orice fel, în dauna relaţiilor fireşti care sunt baza unei familii, sunt de fapt fructul unei ideologii marxiste, neo-marxiste şi sunt specifice deci ideologiilor de STÂNGA. Da, de sorginte comunistă, de extremă stângă. Nici pe de parte nu sunt viziuni liberale, căci dreapta este mai degrabă conservatoare, păstrează valoarea, demnitatea, tradiţia îndelung verificată.

Iată deci că încetul cu încetul în societatea românească de astăzi cuvântul lui Dumnezeu este din ce în ce mai puţin ascultat de marea masă a populaţiei. Este chiar exilat: să-l scoatem din şcoli, să-l eliminăm din activităţile sociale, căci suntem un stat „laic”! Iar în biserici să nu se facă politică! Dacă ea înseamnă să facem lobby pentru un partid politic sau oameni politici, de acord. Dar dacă acest lucru înseamnă ca Biserica şi oamenii Ei, ierarhi, preoţi, călugări şi mireni, să nu aibă nici o părere despre lucrurile din societate – care inevitabil au o legătură mai mică sau mai mare cu viaţa politică a ţării – aceasta înseamnă reducerea la tăcere a Bisericii şi a creştinilor! Creştinii sunt oameni ai Cetăţii, cu aceleaşi drepturi şi obligaţii consfinţite prin Constituţie şi legislaţie. La fel ca toţi oamenii din ţara asta! De ce eu ca şi creştin nu pot să-mi exprim opinia, chiar şi în biserică? Ce legi încalc, ce libertăţi şi drepturi democratice atac?

Oare nu devin, pe zi ce trece, din ce în ce mai marginalizat eu, creştinul ortodox? Nu cumva drepturile şi libertăţile mele sunt restrânse?

Oare – iarăşi zic – Cuvântul lui Dumnezeu mai zideşte cu adevărat în această ţară?

Sunt tristă pentru că mi-am pus şi întrebarea dacă această publicaţie săptămânală mai deschide inimi spre Hristos şi mai creează punţi între oameni. Nu cumva am devenit cu toţii căldicei şi ne-am întors mai mult spre ale lumii decât ale lui Dumnezeu? Nu cumva trebuie să apucăm altă cale, să punem un nou început în viaţa noastră cu Dumnezeu?

Să căutăm în noi şi la Sfinţii Părinţi. Căci acolo se află adevărul şi se tâlcuiesc adânc cuvintele vieţii veşnice.

Noi atât am avut de spus în acest al 400-lea număr oficial al „Cuvântului care zideşte”.

Maria Buleu,

redactor „Cuvântul care zideşte”