Biserica

Șerban VodĂ

Doi ani de la sfinţirea bisericii Parohiei Şerban Vodă


Două evenimente din anul liturgic ne amintesc mereu de acel moment unic pentru biserica noastră şi în aceeaşi măsură unic pentru cei care au participat la sfinţirea noului lăcaş de cult: duminica a 18-a după Rusalii – a pescuirii minunate – şi ziua prăznuirii Sfintei Întâia Muceniţă şi întocmai cu Apostolii, Tecla.

Căci pe 24 septembrie 2017 Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, împreună cu un sobor de arhierei şi preoţi a sfinţit casa pe care noi I-am construit-o lui Dumnezeu şi în care până la sfârşitul veacurilor nu vom înceta a veni pentru a înălţa împreună, aşa cum am şi ridicat-o împreună, rugăciuni de slavă şi mulţumire.

Lung a fost drumul de la gând la înfăptuire. Căci în anii ’90 ai secolului trecut vechea bisericuţă devenise neîncăpătoare pentru o parohie atât de mare, ai cărei enoriaşi redescoperiseră credinţa în Hristos şi voiau să recupereze parcă anii în care au trăit simţământul creştin mai mult în atmosfera sărbătorilor trăite în sânul familiei. Aşa că s-a pornit la drum în anul 2001, mai mult cu speranţa în Dumnezeu şi Maica Domnului şi cu visul unei biserici frumoase şi primitoare. Dar fără bani în visterie. Căci aveam bani, aşa cum glumea părintele Dinu Pompiliu de multe ori, numai pentru treptele bisericii.

La 4 octombrie 2001 se sfinţea punerea pietrei de temelie a bisericii, a celei de-a treia biserică construită în acelaşi loc. Primul lăcaş a fost de lemn, al doilea de zid şi a durat 55 de ani. Această a treia biserică de care ne bucurăm azi a fost construită ca o necesitate peste a doua biserică.

Aşa cum se spune la sfinţire „Această casă Tatăl a zidit-o; această casă Fiul a întărit-o; această casă Duhul Sfânt a înnoit-o, a luminat-o şi a sfinţit sufletele noastre”. Această sfântă biserică închinată Maicii Domnului, Sfântului Ierarh Nicolae şi Sfântului Cuvios Paisie de la Neamţ nu s-ar fi putut ridica fără ajutorul şi ocrotirea lor. Ei sunt cei care au lucrat prin oameni, ctitori, donatori, ostenitori şi prin slujitorii Sfântului Altar. Părintele Dinu spunea în ziua sfinţirii: „Se cuvine să-I mulţumim lui

Dumnezeu că ne-a socotit credincioşi şi ne-a pus să-I slujim. Ne-a chemat la această măreaţă lucrare şi ne-a ajutat să o ducem la bun sfârşit.

Gândul meu se înalţă acum cu recunoştinţă către cei care cu mult şi cu puţin, prin acte de donaţie directe sau discrete şi-au scris numele în Cartea Vieţii şi prin faptele lor bune s-au făcut pildă tuturor. Îi asigur că astăzi milosteniile lor au ajuns până la cer, căci Dumnezeu din Cer priveşte cu admiraţie pe toţi aceia care s-au jertfit şi au jertfit pentru zidirea acestui dar pe care astăzi îl înălţăm Părintelui Luminilor, de unde vine toată darea cea bună şi tot darul cel desăvârşit. Şi ne rugăm astăzi ca bunul Dumnezeu să trimită pe preasfântul Duh să sfinţească biserica aceasta, să o umple de lumina Sa cea veşnică, să o facă scaun al slavei Sale, să o împodobească cu darurile cele dumnezeieşti şi mai presus de lume, să o păzească până la sfârşitul veacurilor neclintită, să o preamărească mai mult decât jertfelnicul Legii Vechi şi să ne dea nouă Darul umbririi Sale celei preacurate ca să ne împărtăşim întotdeauna din negrăita Sa bunătate”.

Se cuvine dar, la ceas aniversar să mulţumim Domnului pentru darul pe care ni l-a făcut, să nu-i uităm pe toţi cei care cu jertfe inimaginabile şi cu dragoste nemărginită faţă de Dumnezeu, au lucrat zi şi noapte ca noi astăzi să ne bucurăm de această minune. Azi ni se pare firească. Mulţi nici măcar nu ştiu de câtă râvnă duhovnicească, îndrăzneală şi răbdare a fost nevoie ca astăzi noi să stăm şi să ne rugăm în această corabie a mântuirii. Măcar să-i pomenim pe cei care, asemenea văduvei sărace, au dat ultimul lor bănuţ pentru a vedea ridicat acest lăcaş şi nu au mai apucat să-l vadă sfinţit.

Şi iarăşi spunea părintele Dinu chiar în ziua sfinţirii: „Ca o minune, la biserica noastră au venit în chip deosebit sfinte moaşte, odoare de mare preţ ale Ortodoxiei. Mă gândesc la moaştele Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel, ale Sfântului Ierarh Nicolae, ale Sfinţilor Ierarhi Ambrozie, Dionisie şi Simplician; ale Sfinţilor Mucenici Nazarie, Chelasie, Ghervasie şi Protasie; Felix şi Victor; Sebastian; Sisinie, Martirie şi Alexandru. De asemenea mă gândesc la moaştele Sfântului Luca al Crimeei, doctor fără de arginţi, la moaştele Sfântului Cuvios Paisie de la Neamţ, părintele Filocaliei româneşti. Toate aceste odoare de mare preţ sunt puse spre închinare în biserica noastră şi cinstirea lor va fi cu laude atât timp cât va dura biserica. La ctitorirea acestei biserici, spuneam cândva, ne-au ajutat sfinţii, viii şi morţii din morminte. De aceea, biserica aceasta este ca o mamă ce ne-a reunit şi ne reuneşte pe toţi”.

Şi totuşi, mă întreb azi, la doi ani de la sfinţire, dacă mai suntem aşa de uniţi ca pe vremea când construiam biserica, dacă suntem o comunitate vie, atentă la nevoile celorlalţi şi ale bisericii, uniţi în toate, cele liturgice şi cele filantropice. De multe ori mă gândesc că duhul lumii, egocentrist şi de împrăştiere, se insinuează din ce în ce mai des şi în biserici. Dar poate comunitatea noastră parohială, cu mijlocirea ocrotitoarei ei, Maica Domnului, şi cu ajutorul Sfinţilor din această biserică va recupera şi păstra în taină, cât mai bine, moştenirea bisericii primare, Apostolice. Mai ales că-i avem cu noi pe Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel.

Maria Buleu

„Cuvântul care zidește” nr. 38 din 22 septembrie 2019 – Duminica Pescuirii minunate