Biserica

Șerban VodĂ

Frânturi de gând la Marele Praznic al Învierii Domnului


De câte ori începe Sfântul și Marele Post mă încearcă deopotrivă atât bucuria cât și teama. În primul rând este bucuria. De ce? Pentru că începe cea mai frumoasă perioadă liturgică din tot anul: cu post, rugăciuni, cântări și slujbe deosebite, încărcate de un adânc de trăire duhovnicească. De convorbire cu Dumnezeu, cu mine și cu semenii.

Iar teama vine din aceea că în zbuciumul grijilor cotidiene și al slăbiciunilor pe care, ca orice om le am, voi întâlni „obstacolele” obișnuite în orice post care mă împiedică să fiu mai des în biserică, la rugăciune, la slujbe. Să postesc nu numai cu trupul, ci mai ales cu mintea și cu faptele. Să mă spovedesc și împărtășesc mai des, căci acestea două sunt medicamente pentru sănătatea sufletească. Și mai ales să-mi iau mai des răgaz, din goana nebună a vieții, spre a mă bucura de darurile lui Dumnezeu.

Apoi, îmi doresc să fiu mai aproape de semeni. De familia și apropiații mei dar și de ceilalți. Să fiu – mai des – omul milosteniei. Dar nu în primul rând al celei materiale, să zicem hrană și îmbrăcăminte. Căci oamenii sunt mai degrabă însingurați, înstrăinați. Fiecare își vede de sine, de preocupările sale. Nu mai are timp: să-l vadă și să-l asculte cu adevărat pe celălalt, să-i dăruiască atenție, înțelegere, sfat, mângâiere. Și mai ales iubire. Iubirea de aproapele ca formă de comuniune. În Biserică și în lume.

Bucuria este însă mare la sfârșitul postului, în Săptămâna Pătimirilor și apoi în noaptea cea Sfântă a Paștilor, când văd că biserica este plină, când văd că Dumnezeu ne adună în acest loc, care este Parohia Șerban Vodă și care a crescut an de an prin grija și jertfa preoților și a celor care pun suflet, timp și resurse materiale pentru a face ce este de folos bisericii, parohiei, enoriașilor.

An de an, în sărbători, biserica noastră devine neîncăpătoare. Dar an de an, ceea ce simt eu este că devenim o familie, o familie în care membrii ei se bucură când se descoperă și se văd unii pe alții.

Acestea sunt roadele părtășiei, ale comuniunii, la Sfântul Potir. Căci ce rudenie mai mare poate fi, ca toți membrii unei parohii să ne împărtășim din Trupul și Sângele Domnului dintr-un Potir?

Visez la ziua când, venind la biserică, cea mai mare bucurie a noastră, a tuturor, prin lucrarea Duhului Sfânt, să fie aceea că ne revedem, că ne rugăm împreună, că dăm slavă lui Dumnezeu împreună, că facem faptele milosteniei împreună.

Dar iată că aceste ultime săptămâni ne-au unit mai mult ca niciodată. Iar fotografiile și înregistrările video din această perioadă confirmă, măcar în parte, cele spuse în acest articol. Și pentru aceasta se cuvine, cu simplitate și recunoștință, să mulțumim celor care nu-și îndeplinesc decât chemarea, misiunea – preoților noștri.

Frânturi de gând la Marele Praznic al Învierii Domnului

Maria Buleu