Biserica

Șerban VodĂ

„Hristos a înviat!” sau „Paște fericit!”?


De abia s-a terminat Săptămâna Luminată. Câţi însă dintre noi am auzit „Hristos a înviat” în această săptămână, cu excepţia primelor trei zile ale Sfintelor Paşti? Câţi dintre noi am continuat în aceste zile să ne salutăm semenii cu „Hristos a înviat”? Dar câţi dintre noi am primit drept răspuns un „Bună ziua”?

Ne-am molipsit şi noi, ca neam, de corectitudinea politică. La marile sărbători creştine, Crăciunul şi
Sfintele Paşti, se spune din ce în ce mai des „Sărbători fericite”. De parcă ele ar fi fericite. Sau şi mai rău, urările din perioada Crăciunului s-au transformat în „Season Greatings”, adică „Urări de sezon”! Nu ne
mai bucurăm de Naşterea Domnului? Sau Acesta nu mai are nici o importanţă în acele zile fericite? Cu siguranţă am uitat ce sărbătorim. Căci de Crăciun personajul principal este Moş Crăciun, cel care aduce
daruri. Iar de Sfintele Paşti, Iepuraşul.

De unde vine Iepuraşul de Paşti?

Iepuraşul de Paşti este un simbol păgân al fertilităţii. El a fost asociat la un moment dat de creştini cu apariţiile lui Iisus după Înviere. Prima menţionare a iepuraşului ca simbol pascal apare în Germania, în 1590. În unele regiuni din această ţară se credea că iepuraşul aduce ouăle roşii în Joia Mare şi pe cele colorate altfel în noaptea dinaintea Paştelui. În tradiţia păgână anglo-saxonă exista o zeiţă a primăverii, Eostre. Simbolurile ei principale erau oul şi iepurele. Legenda spune că într-o iarnă zeiţa a găsit o pasăre rănită, pe care a salvat‑o transformând-o în iepure. Deşi nu mai era pasăre, iepurele putea să facă ouă.
Primăvara avea loc un festival dedicat zeiţei, care ţinea din martie până la sfârşitul lui aprilie. Când creştinismul a ajuns la anglo-saxoni, multe tradiţii din timpul festivalului lui Eostre au fost adaptate sărbătorii pascale întrucât aveau loc în acelaşi timp şi îi încurajau pe păgâni să se convertească. Drept rezultat, numele Paştelui în engleză, Easter, provine de la Eostre.

Să paştem fericiţi!

Am redescoperit în această săptămână un text al părintelui Savatie Baştovoi despre urarea comercial-hazlie, dar în acelaşi timp nedemnă sau cel puţin nerecomandată unui creştin, „Paşte fericit”. Vă invit să savuraţi acest text şi chiar să-l faceţi cunoscut rudelor, prietenilor şi apropiaţilor. Şi poate împrumutăm şi noi din argumentaţia acestui articol, oferind-o în pastile uşor digerabile celor care încă mai utilizează acest substitut de urare.
„Vă doriţi în aceste zile ”un Paşte fericit”? Aţi apucat să trimiteţi această urare celor dragi şi aşteptaţi să o primiţi în schimb? Dacă veţi căuta să cumpăraţi o felicitare cu această urare, să alegeţi una cu iepuraş – Iepuraşul este responsabil la departamentul cadouri. Un iepuraş fericit este tot ce ne dorim.
Marketologii iscusiţi au reuşit în doar câţiva ani să ne pună un iepure pe masă în loc de jertfa lui Hristos. Oamenii nu-şi mai spun ”Hristos a înviat”, ci îşi doresc ”un Paşte fericit”. Pentru a înţelege sensul acestei mutaţii trebuie să cunoaştem mai întâi sensul cuvântului ”paşte”. Paştele înseamnă trecere şi de la Moise la Hristos s-a referit concret la trecerea poporului evreu prin Marea Roşie, care a presupus întreaga  suferinţă a drumului de la robia egipteană la eliberare. Suferinţa poporului evreu, cu morţile aferente, cu zbuciumul traversării pustiului, au preînchipuit suferinţa lui Hristos, patimile Sale şi moartea pe Cruce care au culminat în învierea Sa. ”Paştile Domnului”, aşa cum cântăm în Canonul Învierii, este trecerea ”din moarte la viaţă şi de pe pământ la cer”. Este de la sine înţeles că ”trecerea” prin patimă şi moarte nu poate fi fericită, ci numai Învierea este prilej de bucurie.
În accepţiunea creştină fericirea este o stare de graţie, condiţia sfinţilor, încununa rea virtuţilor, răsplata veşnică, creşterea întru asemănarea cu Hristos. Formula ”sărbători fericite”, ”paşte fericit” este o noutate a lumii care consideră că fericirea este o masă bogată, un drum spre picnic fără ambuteiaje, o revedere a neamurilor. Nu veţi găsi această urare nicăieri în tradiţia de două mii de ani a creştinismului.
De la Hristos încoace creştinii îşi spun ”Hristos a înviat” – aceasta este vestea care a schimbat lumea, care a cutremurat iadul şi a deschis cerurile. A spune ”Hristos a înviat!” şi a răspunde ”Adevărat a înviat!” este adevărata mărturisire de credinţă, însumarea Evangheliei în două cuvinte, îndeplinirea poruncii propovăduirii.
Înlocuirea lui ”Hristos a înviat” cu ”Paşte fericit” este cea mai mare lovitură primită vreodată de lumea creştină. Urmările ei nu se vor lăsa mult aşteptate.
Nu vă temeţi şi nu vă ruşinaţi să vă spuneţi ”Hristos a înviat! Adevărat a înviat!”. Desigur, dacă aveţi această convingere. Hristos a înviat! Fiţi fericiţi…”

Mărturisire de credinţă

Biserica ne îndeamnă ca în perioada de la Înviere până la Înălţare să ne salutăm cu „Hristos a înviat – Adevărat a înviat” căci astfel mărturisim bucuria Învierii, „fericirea” Ei. Suntem astfel mărturisitori ai credinţei în Hristos şi facem cunoscut în lume numele Său. Şi al nostru. Căci suntem şi ne numim „creştini”. Sau ne ruşinăm cu acest nume? ❖

articol apărut în Foaia „Cuvântul care zidește” Nr. 15/ 2018