Biserica

Șerban VodĂ

Hristos ne aşteaptă pe noi, tinerii, la Biserică, pentru ca în comuniune să dobândim mântuirea


Începând din acest număr pornește alături de noi în călătoria „Cuvântului care zidește” către dumneavoastră un nou colaborator. O tânără plină de entuziasm, de credință și de empatie, de bucurie și de dăruire. Și nu în ultimul rând de cunoștințe necesare profesiei de jurnalist. O așteptam. Cum de altfel îi așteptăm pe toți tinerii în marea comunitate a parohiei Șerban Vodă. Să-și împlinească și lucrarea în Biserică. Care se vede în fapte. Deci, bun venit Florinelei Ivaşcă!

În Biserică ajungem împreună, dar din locuri diferite de pornire. De acasă, dacă dragostea de Hristos şi de cele Sfinte ne-a fost cultivată din copilărie. De pe tărâmuri îndepărtate, unde am hoinărit ani de zile, pierduţi complet de credinţă. Visând, poate, la un răspuns pentru căutarea lăuntrică cea mai aprinsă.

De la Ierusalim la Prislop; din străinătatea unde dorul de casă arde puternic, până la mănăstirea din vârful muntelui mioritic; de pe Lipscani până în scaunul Sfintei Spovedanii, dinspre întuneric spre mila Maicii Domnului.

Venim cu toţii, de la mic la mare, ca să găsim Lumina Lui Hristos.

Pentru aceia care acum sunt departe de Biserică este greu de crezut faptul că tinerii se găsesc şi se regăsesc astăzi în mijlocul ei.

Venim cu bucurie mare şi parcă Bunul Dumnezeu ne înmulţeşte în chip minunat.

Dacă ne-am întrebat de unde ajungem noi la Biserică, este foarte posibil să ne fi gândit şi ce ne aduce aproape de ea. Pentru unii dintre noi pot fi minunile trăite şi văzute sau Sfinţii ocrotitori şi grabnic ajutători sau poate participarea la viaţa dumnezeiască prin Sfintele Taine, îndrumarea cu răbdare a unui părinte duhovnic sau multe alte motive personale.

Se cuvine să Îi mulţumim lui Dumnezeu pentru toate.

În cazul meu, apropierea de Biserică şi de viaţa ei a venit de la şcoală. Născută în 1989, nu am trăit greutăţile părinţilor şi bunicilor noştri din perioada comunismului. Îmi amintesc faptul că în primii mei ani de viaţă, imediat după Revoluţie, am trăit şi descoperit credinţa în libertate.

Din fragedă copilărie eu credeam, dar a durat un timp până să ajung să cunosc viaţa de creştin trăitor în Biserică. Am început cu postul, apoi cu participarea la Sfânta Liturghie şi la celelalte slujbe ale Bisericii. Foarte importante au fost orele de religie din şcoală, apoi Olimpiadele de Religie la care am fost, urmate de darul pelerinajelor pe care nu le voi uita.

Mă întristează bineînţeles să aflu că în şcoala de azi se învaţă mai mult despre lucruri ca zodiile şi nu despre vieţile sfinţilor. Sunt atât de multe lucruri minunate de aflat, despre Sfântul Mare Mucenic Fanurie de exemplu. Acatistul Sfântului m-a ajutat la toate examenele importante din viaţa mea şi de aceea îi port o dragoste deosebită. Avem mulţime de sfinţi în calendarul Bisericii Ortodoxe, care mijlocesc pentru noi şi la care putem alerga. Mare parte dintre ei au fost copii sau tineri mărturisitori ai Domnului.

Atunci când îmi îndrept gândul spre minunile lucrate de Dumnezeu în viaţa mea, mi se umple inima de mulţumire. Nu sunt vrednică. Bunul Dumnezeu lucrează în taină cu fiecare dintre noi, pentru ca să ne întoarcem la credinţă. De aceea Îi mulţumim pentru că ne iubeşte pe toţi, ne aşteaptă cu infinită răbdare şi ne binecuvântează cu Darurile Duhului Sfânt. Am venit pe lume fiecare cu propriul talant de la Dumnezeu şi nimeni nu este fără talant. Prin urmare, contribuim cu toţii la zidirea Bisericii, punând în slujba comună talantul personal. Ne începem drumul în casa părintească, unde învăţăm cum să ne trăim viaţa pământească. Iar în Casa Lui suntem aduşi de Duhul Sfânt, cu ajutorul darurilor lui Dumnezeu, pentru mântuirea noastră în Hristos.

Mântuitorul este, aşa cum ştiţi, capul Bisericii, iar Biserica este trupul lui Hristos. Aşadar, Hristos este Cel care ne aşteaptă la Biserică, pentru ca în comuniune să dobândim mântuirea.

Rolurile individuale ale Bisericii, familiei şi şcolii sunt esenţiale – aş vrea să subliniez – în cultivarea credinţei şi a iubirii lui Hristos. Am vorbit puţin despre fiecare dintre ele până acum, dar aş dori să mai adaug câte ceva despre familie. Tinerii sunt fără îndoială oglinda familiei în care au crescut şi imaginea neamului viitor, în care vă rog să mai aveţi nădejde. Iar tinerii Bisericii, atunci când ajung să fie legaţi veşnic prin Taina Cununiei, primesc de la Dumnezeu binecuvântarea şi sfinţirea iubirii lor.

Apoi, fireşte că unul dintre scopurile căsătoriei este naşterea pruncilor. Cum am putea vorbi despre tineri în Biserică, fără să avem familia tradiţională? Şi nu pot să nu mă gândesc la părinţii mei care, acum câteva zile, au împlinit 31 de ani de la căsătorie. Şi asta la aproape un an de la referendumul pentru familie…

Îi mulţumesc lui Dumnezeu mai ales pentru părinţii pe care mi i-a dat şi închei aceste gânduri în cinstea lor.

Le datorez tot, de la viaţă – la omul care am ajuns. De la tata am învăţat să iubesc cartea, prin biblioteca mare de acasă. De la mama am deprins a-mi iubi şi sluji aproapele, căci viaţa ei este un exemplu de dăruire. Amândoi sunt oameni plini de modestie, de la care am învăţat valoarea muncii.

Am crescut cu blândeţea şi glumele tatei şi înconjurată de grija şi rugăciunile mamei. Căci aceste rugăciuni mi-au îndreptat paşii spre Biserică. De la care în fiecare zi îmi iau lumina şi puterea. Şi în care în fiecare zi mă bucur să descopăr tineri minunaţi care se apropie de Biserică cu evlavie şi credinţă, bineştiind că aici află rostul vieţii, celei pământeşti şi celei veşnice.

Florinela Ivașcă

 „Cuvântul care zidește” nr. 39 din 29 septembrie 2019