Biserica

Șerban VodĂ

Icoana Sfântului Nicolae – Streidas


Aceasta este o icoană foarte rară, atât prin metoda în care aceasta a fost lucrată – anume în mozaic aşezat pe lemn – cât şi prin vechimea acesteia: datează din secolele XIII-XIV, fiind numită „Streidas”, datorită stridiilor ce s-au aşezat în crăpătura cea mare de pe mijlocul icoanei, când aceasta s-a aflat în mare.

O copie a acestei icoane se află şi în biserica noastră, lângă racla cu moaştele Sf. Nicolae. Această copie a fost adusă dintr-un pelerinaj în Muntele Athos, făcut în anul 2015 de către un grup de enoriaşi, împreună cu preoţii noştri, părinţii Dinu Pompiliu, Adrian Chiriţă şi Constantin Tomescu.

Vechea biserică a Mănăstirii Stavronichita din Athos avea drept hram pe Sf. Ioan Botezătorul, ale cărui minunate icoane se mai păstrează şi astăzi. Dar când patriarhul Ieremia a refăcut mănăstirea, în jurul anilor 1589-1553, nişte călugări ce ieşiseră la pescuit au prins în mreajă şi icoana Sf. Nicolae Streidas. Drept urmare, ctitorul a aşezat noua mănăstire sub ocrotirea Sfântului Mare Ierarh Nicolae.

Vreme de sute de ani icoana a stat pe fundul mării, lângă mănăstire. Se crede că icoana a fost aruncată în mare în anul 1306, după un raid al catalanilor. A stat în mare până în anul 1589, când  a fost găsită de pescarii patriarhului Ieremia, adică vreme de 283 de ani.

În crăpătura de pe icoană, lungă de opt centimetri, în dreptul frunţii sfântului, se instalaseră nişte stridii. Când călugării au încercat să le scoată, fruntea sfântului a sângerat, lucru ce se vede încă şi astăzi pe sfânta icoană. Învelişul de scoică a fost păstrat ca amintire: o jumătate se află în mănăstire, iar cealaltă jumătate a fost dăruită Patriarhului Iov al Rusiei.

De atunci, icoana este aşezată, cu mare cinste, în naosul bisericii centrale, închinate sfântului. Icoana cea minunată a Sf. Ierarh Nicolae Streidas se află în partea dreaptă, lângă iconostas. O dată pe an, icoana este scoasă în procesiune, în jurul mănăstirii, precedată de un mare sobor de preoţi şi călugări.

Icoana este foarte veche, metoda de realizare a acesteia – mozaic pe lemn – nemaifiind folosită de sute de ani. Astfel de icoane sunt zugrăvite, de obicei, pe pereţii de piatră ai bisericilor, precum se vede încă şi astăzi în multe biserici ortodoxe.

din Foaia duminicală, Nr. 6/ 2019