Biserica

Șerban VodĂ

SFÂNTUL MARE MUCENIC GHEORGHE


 

Sfântul Mare Mucenic Gheorghe ocupă un loc deosebit în calendarul bisericesc ortodox. El a fost unul dintre creştinii devotaţi învăţăturii şi învierii Mântuitorului Hristos, pentru care a primit moarte martirică în ziua de 23 aprilie în anul 303.

S-a născut în a doua jumătate a secolului al III-lea, în Capadocia, într-o familie de creştini de neam ales şi cu o frumoasă stare socială. A primit o creştere aleasă şi a fost îndrumat să îmbrăţişeze, ca şi tatăl său, cariera militară, în care s-a afirmat repede, ajungând tribun şi apoi comis în armata romană.
Devine omul de încredere al împăratului, care îl aprecia pentru calităţile sale de mare strateg, şi bogăţia cunoştinţelor sale filozofice. Ajuns în vârful ierarhiei militare romane, el se impune printr-o aleasă comportare faţă de subalternii săi. Aici se vede educaţia primită de la mama sa, căci aceasta, rămasă văduvă de tânără, n-a contenit să-l îndrume atent în credinţa creştină. Cuvântul Sfintei Scripturi sădit în inima Sfântului Gheorghe de mama sa a rodit prin bunătatea sa faţă de subalternii săi, care se minunau de faptul că un tânăr de 30 de ani are o forţă spirituală deosebită, fără seamăn, în înalta societate romană, stăpânită de felurite manifestări imorale.

Sfântul Gheorghe în faţa prigoanei contra creştinilor declanşată de Diocleţian se alătură celor ce-L slujeau pe Hristos şi îşi dau viaţa pentru El. Se opune planurilor împăratului roman de a nimici pe creştini şi declară în faţa împăratului că şi el este slujitor al lui Hristos. Sfântul Gheorghe îndrăzneşte să-l înfrunte pe împărat zicând: „până când, o, împărate, şi voi curteni, veţi face război contra creştinilor?
Vouă se cade să faceţi pace în toată lumea, dar acum pentru ce iubiţi războiul şi vrajba şi vreţi să vărsaţi sânge sfânt şi drept?” Mărturisirea sa îl înfurie pe suveranul roman, care ordonă să fie închis.

În închisoare feluriţi înţelepţi necreştini încearcă să-l convingă să se lepede de credinţa în Iisus Hristos. Încercările lor fiind zadarnice Sfântul Gheorghe este supus torturilor, la care însă nu cedează. Printre cei ce asistau la înfiorătoarele chinuri suportate de Sfântul Gheorghe se afla şi soţia împăratului, Priscia, care s-a botezat, luând numele de Alexandra. Împreună cu ea s-a mai botezat şi fiica sa, Valeria.
În temniţă, Sfântul Gheorghe slăveşte şi mulţumeşte lui Dumnezeu pentru purtarea Sa de grijă faţă de el. Vizitat de cei care aflau de minunile sale, le vorbeşte despre adevăratul Creator şi Mântuitor al lumii. Îndemnat în public să aducă jertfa zeilor, el spune: „Cum o să servesc eu unui zeu care nici nu există, ci e plăsmuit de mintea omenească pentru interesele noastre materiale! Eu mă închin Celui ce a slujit adevărului şi aduc jertfă inima mea pentru cinste şi dreptate…”. Considerat de împărat drept hulitor al zeilor, acesta porunceşte ca sfântul să fie aruncat într-o groapă cu var clocotind, din care – minune! – iese nevătămat. Atunci împăratul decretează decapitarea sa şi a împărătesei Alexandra. Înainte de a primi moartea martirică, Sfântul Gheorghe se roagă lui Dumnezeu. Mai înainte, Dumnezeu i se arătase în vis, îndemnându-l să nu se teamă de chinuri, ci să îndrăznească în faţa lor. După ce se roagă, întărit fiind, sfântul îşi pleacă singur capul sub ascuţişul sabiei. Trupul său, aruncat în groapa comună a sclavilor, este mai târziu luat de creştinii şi dus în oraşul Lida din Palestina. Aici este depus ulterior într-o biserică nouă. Sfintele sale moaşte săvârşesc de atunci multe minuni în rândul creştinilor care‑i cer ajutorul.

Prin viaţa sa scurtă, Sfântul Mare Mucenic Gheorghe a dovedit multă râvnă şi dragoste pentru învăţătura lui Hristos, pe care a apărat-o şi mărturisit‑o cu mult curaj în faţa celor care îl
sileau să renunţe la credinţa creştină. Pe el creştinii îl roagă să mijlocească înaintea lui Dumnezeu pentru pacea lumii şi pentru mântuirea sufletelor lor. Prin trăirea sa curată, el şi-a adunat spicele faptelor bune şi a dovedit că este un lucrător iscusit în grădina Domnului. Se stinge din această viaţă „ca un mucenic nebiruit, ca un purtător de chinuri, ca un apărător al credinţei neînfruntat” (cântarea a 7-a).
Curajul şi biruinţa sa asupra răului sunt exprimate simbolic în iconografie prin reprezentarea sa ca un ostaş tânăr, călare pe un cal, ţinând în mână o suliţă cu care ucide un balaur, tatăl minciunii şi al tuturor relelor. Există o veche istorisire, în care se spune că undeva în Libia exista un lac în apropierea unei cetăţi. Locuitorii cetăţii erau îngroziţi pentru că mulţi din concitadinii lor piereau din cauza unui balaur care se afla în lacul acela şi-i atrăgea în adâncul apelor sale. Sfântul Gheorghe îi salvează, omorând balaurul. Înainte de a înfige cu putere suliţa sa în gâtlejul balaurului, Sfântul Gheorghe s-a rugat lui Dumnezeu, Cel ce l-a ajutat să ucidă monstru ce sfâşiase mulţi oameni. Biruinţa Sfântului Gheorghe asupra balaurului a impresionat foarte mult pe locuitorii acelei cetăţi şi mulţi dintre ei s-au botezat.
O părticică din moaştele Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, dăruite de Patriarhia bulgară, vor sta din ajunul praznicului Sfântului Gheorghe din acest an în biserica Sfântul Gheorghe‑Nou din Bucureşti. ❖

articol apărut în Cuvântul care zidește, Nr. 16 /22.04.2018