Biserica

Șerban VodĂ

Smerenia, cununa virtuților


Sfinții Părinți au mai numit Duminica Vameșului și Fariseului „vestitoare” a luptelor celor duhovnicești, pentru că prin ea, ca o trâmbiță, ni se vestește pregătirea de război împotriva demonilor, în postul care vine. Primul semnal al acestei pregătiri de luptă ni-l dau cele trei stihiri, care se cântă îndată după Evanghelia Utreniei: „Ușile pocăinței”, „În cărările mântuirii…” și „La mulțimea faptelor mele celor rele…”, stihiri care ne umplu de umilință și ne răscolesc inimile.

În lumina lor ne vedem cu sufletul şi cu trupul întinate de mulţimea faptelor celor rele pe care le-am făcut; cu viaţa de până acum irosită în lenevire, iar ziua înfricoşătoarei Judecăţi apropiindu-se înspăimântătoare. Ce vom face? Adâncă mâhnire şi cutremurare ne cuprinde şi ne umbreşte sufletul. Dar, în acelaşi timp, se iveşte şi o rază de nădejde: milostivirea cea nemăsurată a lui Dumnezeu, puternicele rugăciuni ale Maicii Domnului şi lucrarea curăţitoare şi înnoitoare a Pocăinţei, ale cărei uşi se deschid acum. Nădejdea ne întăreşte şi ne dă îndrăzneală să strigăm cu zdrobire de inimă ca şi Prorocul David: „Miluieşte-mă Dumnezeule, după mare mila Ta!” Cele trei stihiri ne apleacă spre pocăinţă şi totodată ne învaţă cum să o facem: întorcându-ne la noi înşine şi cugetând la viaţa noastră păcătoasă; cu cutremur şi cu teamă de înfricoşătoarea Judecată; cu nădejde şi încredere în dumnezeiasca milostivire.
Simţămintele de teamă şi nădejde, pe care ni le trezesc aceste stihuri, trebuie să ne însoţească nelipsit de-a lungul Sfântului Post; de aceea le vom auzi de acum înainte la Utrenia fiecărei duminici, până în duminica a cincea.



Al doilea semnal de pregătire ni-l dă pilda evanghelică a Vameşului şi a Fariseului (Luca 18, 10-14), la care cântările şi citirile Vecerniei şi Utreniei mereu ne vor îndemna să cugetăm: „Să nu ne rugăm ca fariseul, fraţilor, că tot cel ce se înalţă pe sine, se va smeri; ci să ne smerim înaintea lui Dumnezeu prin postire, ca vameşul strigând: „Dumnezeule, milostiveşte-Te spre noi păcătoşii!”
sau „Fariseul biruindu-se de slava deşartă, s‑a lipsit de bunătăţi, iar vameşul, prin pocăinţă, s-a învrednicit de daruri…”. Precum ne tâlcuieşte Sinaxarul duminicii, pilda ne pune înainte două aşezări sufleteşti: aceea a vameşului, pe care trebuie să tindem să o agonisim, şi cealaltă a fariseului, de care se cuvine să ne ferim şi să fugim. Pentru că smerenia şi pocăinţa vameşului sunt puternică într-armare împotriva dracilor, iar mândria şi înălţarea fariseului, început şi izvor a tot păcatul. Căci prin mândrie a căzut diavolul şi tot prin ea Adam a fost izgonit din rai. Iar toată tămăduirea a venit prin smerenie, prin smerenia Fiului lui Dumnezeu, Care a luat chip de rob şi a răbdat moarte de ocară pe Cruce.
Iată deci, cât de minunat dar este smerenia: curăţă cu lesnire tot păcatul; este prielnică sporirii virtuţilor; este cămară nefurată a faptelor bune şi armă nebiruită împotriva mândrilor draci. De aceea nici nu se putea mai potrivită pregătire pentru Sfinţita Patruzecime decât îndemnul la smerenie. Căci ce facem noi în vremea postului? Ne curăţim de păcate prin pocăinţă şi smerenie, ne străduim la săvârşirea Smerenia, cununa virtuŢilor faptelor bune, ne silim să păzim nefurat rodul duhovniceştilor nevoinţe şi ne războim cu duhurile răutăţii. Or, pe toate acestea le împlineşte smerenia cu multă lesnire. „Domnul smerindu-Se pentru noi…” ne‑a lăsat, deci, smerenia drept cea mai bună cale, pe care să călătorim în toată vremea vieţii noastre. Cu adevărat, smerenia este cea mai bună cale, pentru că am văzut de câte daruri ne învredniceşte smerenia. De aceea şi Părinţii Patericului spuneau: „Fără smerenie nu-i nădejde în mântuire” sau „Smerenia este
cununa de pietre scumpe a monahului”, iar Ava Dorotei: „Mai mult decât orice avem trebuinţă de smerenie”. Dar pe lângă bogăţia de daruri arătată mai
sus, smerenia mai are încă unul şi mai mare: ni-l arată Mântuitorul când zice: „Învăţaţi de la Mine că sunt blând şi smerit cu inima şi veţi afla odihnă sufletelor voastre” (Matei 11, 29). Începutul înnoirii noastre nu se poate face deci, altfel decât prin intrarea în rânduială, prin smerenie. De aceea pregătirea pentru Sfântul şi Marele Post o începem cu smerenia, ca să o trăim în această vreme şi apoi, cu ea să călătorim de-a lungul întregii vieţi, ştiind că numai călătorind pe cea mai bună cale, vom avea odihnă sufletelor noastre în veacul de acum şi în vecii vecilor. ❖

Părintele Dinu Pompiliu

Cuvânt extras din Foaia de Duminică, Nr. 4/ 2018