Biserica

Șerban VodĂ

Urcuş duhovnicesc pe scara virtuţilor


Duminica a 4-a din Post a Sf. Cuv. Ioan Scărarul

Vindecarea fiului lunatic;
Predica de pe munte – Fericirile

Plină de adânci învăţături pentru viaţa noastră este pericopa evanghelică de la Marcu 9, 17-32, rânduită de Biserică pentru Duminica a 4-a din Sfântul Post al Paştilor. Minunea vindecării unui tânăr demonizat face pe Mântuitorul Hristos să sublinieze faptul că, pentru alungarea demonilor şi apărarea de toate uneltirile vrăjmaşului, pe lângă credinţă puternică, rugăciunea şi postul sunt două arme de nebiruit. Tot în duminica aceasta se face pomenirea Sf. Ioan Scărarul, egumenul Mănăstirii Sf. Ecaterina din Sinai, care prin lucrarea sa „Scara Raiului” sau „Scara virtuţilor”, ne-a dat un adevărat îndreptar duhovnicesc pe drumul anevoios al lepădării de patimi şi dobândirii virtuţilor, prin care se ajunge la comuniunea cu Dumnezeu şi câştigarea vieţii veşnice.

Din relatarea Sfintei Evanghelii reţinem faptul că Mântuitorul, cu puterea Sa dumnezeiască, a săvârşit minunea vindecări tânărului demonizat la rugămintea tatălui acestuia, care a venit la Hristos cu sufletul zdrobit de durere şi cu fiul său stăpânit de un duh mut şi surd ce-l chinuia cu multă agresivitate pe tânăr. Mărturisindu-şi durerea, tatăl îl roagă pe Hristos să-l ajute şi să-i vindece fiul: „dacă poţi face ceva, ajută-ne” căci ucenicii nu au putut să scoată demonul. Mântuitorul îi cere tatălui să aibă credinţă că „toate sunt cu putinţă celui ce crede”. Hristos l-a vindecat pe tânărul emonizat, scoţând demonul din el şi l-a redat sănătos familiei sale.

Prin această minune s-au petrecut deodată 3 vindecări: pe tatăl tânărului l-a vindecat de îndoială; pe ucenici i-a vindecat de puţina lor credinţă; iar pe demonizat l-a izbăvit de sub stăpânirea duhului celui rău. La nedumerirea apostolilor, Mântuitorul le răspunde lor şi nouă că „acest neam de demoni nu poate fi izgonit decât cu rugăciune şi post”.

Astăzi pomenim şi pe Sf. Cuv. Ioan Scărarul, dascăl al rugăciunii, al nevoinţei şi al pocăinţei adevărate, care prin activitatea sa a strălucit în pustia Sinaiului, în prima jumătate a sec. VII d.Hr., iar prin lucrarea sa „Scara Raiului“ a dat sub forma a 30 de trepte (după anii Mântuitorului Hristos) o adevărată sinteză de gândire şi trăire duhovnicească care ne ridică, prin asumarea acestei Golgote ascetice, de la cele trecătoare ale lumii la Cerul milostivirii şi vieţii veşnice. Chipul Scării, luat de Sf. Ioan după modelul Scării patriarhului biblic Iacob din Facere, cap. 28, este o chemare la un urcuş spiritual caracterizat în primul rând prin lepădarea de patimi (despătimirea) şi dobândirea virtuţilor. Prin lepădarea de toată sinea noastră cea păcătoasă robită plăcerilor şi capcanei celui rău, dobândind buna vieţuire după Hristos, ne apropiem de Dumnezeu urcând treaptă cu treaptă. La capătul de sus al Scării, ne întâmpină Hristos Mântuitorul să ne încununeze cu Slava
Sa şi să ne facă părtaşi bunurilor Împărăţiei cereşti.


Sf. Ioan a scris „Scara“ la rugămintea părintelui Ioan de la Mănăstirea Rait, aproape de Sinai, ca să fie un bun îndreptar pentru monahi în ostenelile lor. Cine se angajează în mod liber să urce pe această scară, a unei asceze şi răstigniri continue, se apropie de Dumnezeu prin asemănarea treptată în har cu El, iubitor şi milostiv, deschizându-i-se uşa raiului. De fapt monahul sau creştinul nu duce singur această luptă. Pe măsura biruinţei în urcuş, treaptă cu treaptă, Hristos Însuşi îl ajută pe om să treacă de la primele trepte, de la lepădarea de sine şi de lume, până sus la ultimele trepte, care sunt credinţa, nădejdea şi dragostea. Urcând această scară se ajunge la nepătimire (apathea) şi unirea cu Hristos, devenind prin har părtaş Luminii şi Slavei Sale.
„Scara“a fost sugestiv reprezentată şi în iconografia bizantină ortodoxă, iar la noi în ţară în Urcuş duhovnicesc pe scara virtuţilor frescele Mănăstirilor Suceviţa, Humor, Rîşca şi Hurezi, unde pe scara virtuţilor sunt zugrăviţi nevoitori care urcă spre Dumnezeu. „Scara“ Sf. Ioan a circulat în copii, manuscrise şi traduceri în toată lumea ortodoxă şi în provinciile româneşti. O primă traducere a făcut-o Mitropolitul Varlam la 1618, după manuscrise greceşti şi slavone. Tipărirea „Scării” s-a făcut de către Mitropolitul Veniamin Costache la Neamţ, în 1814. În această perioadă în care ne îndreptăm spre Sf. Paşti, Biserica ne cheamă ca prin pocăinţă curată, smerenie, post, rugăciune şi fapte milostive, să fim bine plăcuţi lui Dumnezeu şi să ajungem să ne împărtăşim de razele de Lumină ale Învierii lui Hristos. Amin! ❖

Părintele Eugen Moraru