Biserica

Șerban VodĂ

10.01 Priveghere de noapte


Doamne ajută!

Vă așteptăm la slujba de priveghere care va fi vineri 10 ianuarie, de la ora 22:30, cu ocazia pomenirii Sf.  Cuvios Teodosie cel Mare, întemeietorul vieții călugărești.  De la ora 0:00 se vor citi Molitfele Sf. Ierarh Vasile cel Mare.


Rugăciunea Sfântului Teodosie cel Mare era neîncetată, privegherea de toată noaptea, lacrimile din ochi totdeauna curgeau ca din nişte izvoare. El ţinea postul fără măsură, pentru că 30 de ani n-a gustat nici pâine, ci mânca numai fructe de finic, sau linte, sau ierburi şi rădăcini de pustie, şi de acelea foarte puţine, numai să nu moară de foame; iar sufletul neîncetat îşi hrănea cu cuvântul lui Dumnezeu, săturându-l cu dumnezeiasca râvnă.