Biserica

Șerban VodĂ

„Întristarea cea stricătoare de suflete”


Întâlnirea cu tinerii
marți, 20 septembrie – ora 19:00

Tema întâlnirii este „Întristarea cea stricătoare de suflete” – din cartea Sf. Paisie Aghioritul:”Patimi si virtuti”.

scurt rezumat:

† Bucuria este de la Hristos, întristarea este de la diavol. “După cum am înțeles eu, în om nu există otravă, căci dacă omul atinge otrava de Hristos, aceasta se va preface în sirop dulce. Dacă cineva are înlăuntrul lui otravă înseamnă că nu-și reazemă problemele de Hristos. (…) Dacă cineva se întristează cu mărire de suflet pentru căderea lui, adică pentru faptul că l-a mâhnit pe Hristos, simte înlăuntrul său o durere dulce, fiindcă Dumnezeu îi presară în suflet dulceață și mângâiere dumnezeiască. Această întristare este după Dumnezeu. Însă, când omul simte o continuă întristare amestecată cu neliniște și deznădejde, trebuie să înțeleagă că această întristare nu este după Dumnezeu.” (pg. 135-137)

† Egoismul aduce întotdeauna întristare și neliniște. “Cu toții facem greșeli din neatenție, dar Bunul Dumnezeu ne ocrotește ca un Tată. De aceea îi are pe Sfinții Săi, de aceea a și pus lângă fiecare om câte un Înger care să-l ocrotească, de aceea rânduiește să existe și oameni duhovnicești, tot spre a-i ajuta pe oameni. (…) Când omul nu are pocăință, ci se mâhnește din egoism, din dorința de a plăcea oamenilor, fiindcă a scăzut în ochii celorlalți, atunci există înlăuntrul său neliniște, otravă, durere. (…) Cel care se întristează din mărinimie ia sarcina asupra sa; pe când cel ce se mâhnește din egoism aruncă sarcina asupra altora, spunând că e nedreptățit.” (pg. 137-139)

† Cel nemulțumitor este întotdeauna întristat. “Când vedeți un om foarte neliniștit, întristat și mâhnit, deși nu-i lipsește nimic, să știți că aceluia îi lipsește Dumnezeu. Cel care le are pe toate, și bunuri materiale și sănătate, dar în loc să fie recunoscător lui Dumnezeu, are pretenții nesăbuite și cârtește, unul ca acesta se va duce în iad cu papuci cu tot. Însă cel care are recunoștință este mulțumit de toate. Se gândește la cele pe care i le dă Dumnezeu în fiecare zi și se bucură de toate. (…) Dacă nu suntem recunoscători pentru binecuvântările pe care ni le dă Dumnezeu, ci cârtim, vin apoi încercările care ne fac să ne strângem ghem.” (pg. 139-140)

† Aghiuță vrea să ne vadă întristați. “Trecereabruscă de la bucurie la întristare de celemaimulteorieste de la ispititor. Aghiuță cu răutatealuiîlrăzboieștemultpe om, mai ales pecelsensibilșivesel din fire, care cautăsătrăiască o viațăduhovnicească.” (pg. 141)

† Întristarea ne istovește puterile sufletești și trupești. “Să nu primești gândurile care tearuncă în deznădejde, ca să nu faci nelucrătoare darurile pe care ți le-a datDumnezeu. Cu cât vei avea o atitudine mai corectă, cu atât vei fi mai împăcat și te vei liniști. (…) Întristarea îl dezarmează pe om.Îi vlăguiește toate puterile sale trupești și sufletești și nu-l lasă să facă nimic. Îi otrăvește sufletul și îi provoacă diferite anomalii în organism. Atacă părțile cele mai sensibile ale trupului și îl istovește pe om prin neliniștea pe care i-o provoacă. Otrăvirea pricinuită de amărăciune poate răpune cu desăvârșire nu numai un organism sensibil, ci și unul puternic.” (pg. 142-143)

† Alungați nefericirea prin vitejie duhovnicească. “Nu te teme, nu intra în panică când întâmpini o greutate. Să ceri de la Dumnezeu să-ți dea bărbăție duhovnicească, ca să poți înfrunta greutățile cu curaj în nevoința duhovnicească și să telupți cu vitejie.” (pg. 143)

† Antidotul întristării este slavoslovirea lui Dumnezeu. “Dacă vrei să trăiești Raiul încă din această viață, privește mai ales la binefacerile și la darurile bogate pe care ți le dă Dumnezeu și începe să spui «Slavă Ție Doamne!». Să-L slăviți pe Dumnezeu că v-a ajutat să sporiți duhovnicește cât de puțin, fie că v-ați ostenit voi înșivă, fie că v-au ajutat alții. Când omul spune «Slavă Ție, Dumnezeule!» și Dumnezeu ajută, pentru că recunoștința împreunată cu cugetarea smerită și cu nevoința făcută cu mărime de suflet atrag neîncetat puteri cerești și binecuvântări dumnezeiești. (…) Să nu vă stăpânescă teama cum că veți cădea în aceeași greșeală, căci așa vi se zdruncină credința în Dumnezeu. (…) Când vă spune gândul că nu-i chip să vă îndreptați și vă topiți de întristare, trebuie să vă faceți singuri curaj: «Slavă Ție, Dumnezeule, astăzi sunt mai bine decât ieri! Slavă Ție, Dumnezeule de mii de ori!…». Deși pare falsă această încurajare, înlăuntrul ei însă ascunde o mare putere: nădejdea în Dumnezeu. Nădejdea în Dumnezeu este pârghia care răstoarnă deznădejdea, slobozește sufletul de întristare și de neliniște și întărește încet-încet puterile duhovnicești cu vioiciunea dumnezeiască pe care o dă.” (pg. 144-145)