Biserica

Șerban VodĂ

”Lucrarea virtuții este păzirea poruncii lui Dumnezeu”


Întâlnirea cu tinerii
marți, 27 septembrie – ora 19:00

Tema întâlnirii este „Lucrarea virtuții este păzirea poruncii lui Dumnezeu” – din cartea Sf. Paisie Aghioritul:”Patimi si virtuți”.

scurt rezumat:

† Cultivarea virtuților. Omul ajunge la îndumnezeire atunci “când vine înlăuntrul său Harul dumnezeiesc”. Atunci are “înlăuntrul său nu numai bucurie, ci și multă dragoste, smerenie, mângâiere, siguranță. Are însușirile lui Dumnezeu. (…) Omul trebuie să se îndumnezeiască. Toți oamenii sunt după chipul lui Dumnezeu, dar câți ne aflăm pe calea ce duce către starea cea după asemănare? Cu cât ne îndepărtăm de Dumnezeu, cu atât nu mai semănăm cu El, adică cu atât ne îndepărtăm de starea cea după asemănare. Pentru ca omul să se asemene lui Dumnezeu, trebuie să trăiască potrivit poruncilor Lui, săvârșind lucrarea cea lăuntrică. În felul acesta se curăță de patimi și dobândește virtuți, și atunci nu este doar după chipul lui Dumnezeu, ci trece la starea cea după asemănare, pentru că lucrează într-însul Harul lui Dumnezeu.” (pg. 151-152)

† “Lucrarea virtuții este păzirea poruncilor lui Dumnezeu”. “Dacă trăiești potrivit poruncilor lui Dumnezeu, te vei împrieteni cu El. Dacă suntem copii ai lui Dumnezeu, se cuvine să păzim poruncile Lui.” Astfel lucrăm virtutea și dobândim sănătatea sufletului. “Pentru a păzi cu scumpătate poruncile lui Dumnezeu, este nevoie de bărbăție, de vitejie și de trezvie. De aceea caută săafli ce anume îțilipsește și ce vrea Dumnezeu de la tine; să cercetezi ce ai făcut și ce trebuia să faci, dar nu ai făcut. Să spui în sinea ta: Bine, pe mine mă odihnește ceea ce fac, dar oare pe Hristos Îl odihnește? (…) Valoare are virtutea pe care o dobândești în libertate, fără onstrângere. Omul trebuie să simtă virtutea ca pe o necesitate, iar apoi să lucreze ca să o dobândească. Nu că Dumnezeu are nevoie ca noi să săvârșim voia Lui, ci noi avem nevoie să facem voia Lui, ca să ne eliberăm de omul nostru cel vechi. Toată nevoința credinciosului trebuie să aibă drept țintă păzirea cu scumpătate a poruncilor lui Dumnezeu. Căutând omul să împlinească voia lui Dumnezeu, se apropie de El, și atunci, fără ca s-o ceară, primește Harul dumnezeiesc.” (pg. 152-153)

† Toate virtuțile se cultivă. “Cineva poate fi din fire simplu, iubitor de liniște, blând. Acestea însă sunt daruri firești pe care i le-a dat Dumnezeu și pe care el trebui să le cultive, pentru a le înmulți. Prin nevoința pe care o va face, va primi darurile duhovnicești, harismele Sfântului Duh. (…) Pentru ca omul să sporească, trebuie să cunoască ce patimi are și să se străduiască să le taie. De asemenea, trebuie să cunoască darurile pe care Dumnezeu i le-a dat și să le cultive. Dacă le cultivă cu smerenie, repede se va îmbogăți duhovnicește. Dacă cineva lucrează duhovnicește, devine bun, dacă rămâne nepăsător, devine rău. (…) Orice talant care este dublat este răsplătit de Dumnezeu cu notă maximă. Iar dacă cineva, din multă râvnă, și nu din egoism, dintr-un talant va face zece, acest fapt îl va înduioșa nu numai pe Dumnezeu, ci și pe oamenii cu inima de granit.” (pg. 154-155)

† Virtutea celorlalți ne umple de mireasmă și pe noi. Ajuta mult la dobândirea unei virtuți însoțirea cu cel care are acea virtute. “Când ne oglindim în virtuțile celorlalți și încercăm să le dobândim, ne zidim sufletește. Dar când ne oglindim în defectele lor, iarăși ne este de folos, pentru că defectele lor ne ajută să le vedem pe ale noastre.” (pg. 156)

† Rețetele Sfinților pentru lucrarea virtuții. “Dragostea cu smerenia, simplitatea cu discernământul sunt însușirile Sfinților. Dacă omul se silește pe sine cu discernământ să urmeze viețuirea Sfinților, se sfințește și el. Vom fi ajutați mult în lucrarea pentru dobândirea virtuților dacă îi luăm drept pildă pe Sfinți. Comparându-ne pe noi înșine cu Sfinții, ne vedem propriile patimi, ne mustrăm pe noi înșine, ne smerim și ne nevoim cu mărime de suflet și cu râvnă dumnezeiască să le urmăm pilda. (…) Prin cercetarea Vieților Sfinților sufletul nostru se înflăcărează și este îndemnat să le urmeze pilda și să înainteze cu vitejie în lupta pentru dobândirea virtuților.” (pg. 157)

† Să curățim virtutea noastră. “Virtutea intoxicată este, de pildă, bunătatea aceea care vrea să placă oamenilor sau dragostea care are un interes. Când pornirile noastre nu sunt curate și punem în centrul virtuții eul propriu, atunci falsificăm virtutea. (…) Uneori se poate ca cineva să creadă că are o virtute, deoarece a aflat, pur și simplu, despre anumite trăsături exterioare ale ei și le imită ca să pară virtuos. Aceasta însă nu este și nici nu va fi vreodată o virtute adevărată; va fi trecută prin sită și cândva realitatea va ieși la iveală” (pg. 158-159)

† Fur al virtuților este mândria. “Dumnezeu îl înzestrează pe fiecare om cu multe daruri, dar omul, deși ar trebui să-I fie recunoscător lui Dumnezeu pentru ele, de multe ori nu ia aminte și își atribuie darurile pe care i le-a dat Dumnezeu și se laudă cu ele în sinea lui. Atunci diavolul cel viclean, ca un hoț ce este, merge și îi fură darurile, le otrăvește și astfel le face nefolositoare.” (pg. 161)

† Frumusețea duhovnicească. “Acela care are frumusețea duhovnicească pe care o dă virtutea strălucește de dumnezeiescul Har. Căci omul, cu câtdobândeș tevirtuți, se îndumnezeiește și este firesc să strălucească, fiindcă este trădat de dumnezeiescul Har. Și atunci se aratăoamenilorfărăsăvreașifărăsă-șideaseama de aceasta, fiindslăvitînfelulacestaDumnezeu. Dezintoxicarea de patimișicurățireasufletului se răsfrânge și asupra trupului, care se curăță și el, căci curățirea pornește de la inimă. Prin circulația sângelui, inima transmite starea ei duhovnicească și trupului, și astfel se sfințește omul în întregime.” (pg. 162)