Biserica

Șerban VodĂ

„Mânia, vrăjmașul păcii lui Dumnezeu”


Întâlnirea cu tinerii
marți, 6 septembrie – ora 19:00

Tema: „Mânia, vrăjmașul păcii lui Dumnezeu” – din cartea Sf. Paisie Aghioritul:”Patimi si virtuti”.

† Să ne întoarcem mânia împotriva patimilor. “Mânia cea curată, este o putere a sufletului. Dacă cel blând din fire este ajutat să sporească duhovnicește de blândețea pe care o are, cel mânios este ajutat și mai mult de această putere a sufletului care este mânia; este de ajuns ca puterea aceasta a mâniei să o îndrepte împotriva patimilor sale și a celui viclean. (…) La început te mânii pe ceilalți; după aceea, dacă te nevoiești, te vei mânia pe aghiuță, iar la sfârșit vei ajunge să te mânii numai pe omul tău cel vechi, pe patimile tale.” (pg. 127-128)

† De ce ne mâniem? Dacă nu suntem împăcați cu noi înșine, înseamnă că avem o indispoziție sufletească și este firesc să reacționăm urât. “Când cineva este bolnav trupește, își pierde uneori răbdarea și obosește, de pildă, să-i mai asculte pe ceilalți vorbind, tot astfel și atunci când nu se află într-o stare duhovnicească bună, îi lipsește trezvia, rabdarea, îngăduința.” Dacă ne mâniem chiar și din cel mai mic lucru, aceasta se datorează faptului că avem o părerea prea bună despre noi și credem că întotdeauna greșesc ceilalți. Dacă însă, nu vom mai cerceta ce ne-au spus ceilalți, sau cum ne-au spus și vom lua toată vina asupra noastră, atunci nu ne vom mai mânia. “Mânia are în ea îndreptățire, mândrie, lipsă de răbdare, nerușinare. (…) De multe ori omul se revoltă și răbufnește din pricina unor cauze exterioare, pentru că nu își găsește odihna în ceea ce face, ci vrea altceva. Dar aceste reacții exterioare sunt ca o pulbere care se scutură când omul găsește ceea ce îl odihnește.” (pg 128-130)

† “Mâniați-vă și nu păcătuiți!” (Psalmul 4 ,4) “Indignarea vine din egoism? Nu întotdeauna. Există și o indignare dreaptă, dumnezeiască. Proorocul Moise ținea în mâini lespezile de piatră cu poruncile și, când i-a văzut pe israeliți jertfind vițelului de aur, le-a aruncat jos și le-a spart, mișcat fiind de sfânta indignare. (…) Se poate ca un om duhovnicesc să se enerveze, să se indigneze și să strige, dar pentru probleme serioase și duhovnicești. Nu are însă răutate în interiorul său și nici nu-i face rău celuilalt.” (pg. 130-131)

† “Gătitu-m-am și nu m-am tulburat” (Psalmul 118, 60) “Cum să fac să nu ajung să mă mânii? Este nevoie de trezvie. Să te supraveghezi pe tine însăți și să-ți stăpânești mânia, ca să nu se înrădăcineze înlăuntrul tău patima, căci după aceea, chiar și cu securea de vrei să o tai, ea va da mereu lăstari. (…)
– Gheronda, uneori, când apare o ispită, îmi spun în sinea mea: «N-o să scot o vorbă», dar până la urmă tot izbucnesc.
– (…) Se pare că nu ai prea multă răbdare, de aceea rabzi până la un punct, după care răbufnești. (…) Înainte de a vorbi, să zici de două-trei ori Rugăciunea lui Iisus, ca să primești puțină lumină. Era o femeie care atunci când se mânia spunea Crezul și abia după aceea vorbea. Vezi ce nevoință fac unii oameni din lume!” (pg. 132-133)

† Cu smerenia și tăcerea potolim mânia. “De ce spunem că șarpele este înțelept? Deși are o armă puternică, otrava, cu care poate să ne facă mult rău, totuși atunci când aude un zgomot cât de ușor, îndată pleacă; n-o înfruntă fățiș, ci se retrage din fața mâniei. (…) Dacă cineva îți spune vreun cuvânt și te jignește, să nu-i răspunzi. Dacă taci, îl dezarmezi pe celălalt. (…) Dacă doi oameni vor să treacă un lemn lung printr-o ușă mica, trebuie ca unul să dea înapoi, ca să intre mai întâi celălalt. Altminteri, nu vor putea să treacă. Când fiecare insistă în părerea sa este ca și cum s-ar lovi cremenea de piatră și ar sari scântei. (…) Cel care cedează, câștigă, deoarece se lipsește de ceva, face o jertfă, iar asta îi aduce bucurie și pace. (…) Ca să aibă omul pace, și lăuntric trebuie să aibă o așezare duhovnicească bună. Atunci pleacă mânia, neliniștea și vine în om pacea lui Dumnezeu. Iar atunci când vine pacea în sufletul său, face să dispară fumul mâniei, se curățesc ochii sufletului și vede limpede. De aceea Hristos numai despre cei făcători de pace pune că fii lui Dumnezeu se vor chema. (Matei 5,9)” (pg. 133-134)