Biserica

Șerban VodĂ

„Mărinimia, dragostea cea mult recunoscătoare”


Întâlnirea cu tinerii
marți, 1 noiembrie – ora 19:00

Tema: „Mărinimia, dragostea cea mult recunoscătoare” – din cartea Sf. Paisie Aghioritul:”Patimi si virtuti”.

scurt rezumat:

Cei mărinimoşi sunt suflete nobile. “Mărinimia este esenţa plină de evlavie a bunătăţii; dragostea cea mult recunoscătoare, care este numai bunătate şi smerenie. Este dragostea curăţită a omului smerit, care nu pune deloc egoism în ceea ce face şi a cărui inimă este plină de fineţe duhovnicească, sensibilitate şirecunoştinţă către Dumnezeu şi către chipurile lui Dumnezeu, semenii săi.(…) Mărinimia are şi discernământ şi sensibilitate şinobleţe… Pe toate le are… Cel mărinimos nu este prost; poate să fie nedreptăţit, dar îl are pe Hristos înlăuntrul său, căci Cel mai nedreptăţit este Hristos.„ (pg. 255-257)

Hristos Se bucură de nevoinţanoastrăceafăcută cu mărinimie. “Trezvia permanentă oboseşte dacă intră la mijloc egoismul, căci atunci omul se constrânge pe sine însuşi. Dar când intră la mijloc mărinimia, nevoinţa se face cu inima, şi atunci treyvia nu oboseşte, căci este îndulcită de mărinimie.„ Nevoinţa este o caznă când îţi impui cu o oarecare disciplină să faci cutare sau cutare lucru. “Şi, fără să-ţi dai seama, intră şi egoismul: «Să fac asta, ca să mă sfinţesc». Să-ţiîmplineştinevoinţa nu ca să te sfinţeşti, ci ca să Se bucure Hristos. Dacă ai lucra ca să Se bucure Hristos, nevoinţa ta ar fi uşoarăşi ai avea înlăuntrul tău mângâiere dumnezeiască. Acum ai o nevoinţă aspră şi fără mângâiere. Hristos este părinte iubitor, iar nu tiran. Hristos se bucură de nevoinţa noastră cea făcută cu mărinimie.„ (pg. 257-258)

Duşmanulmărinimieiesteiubirea de sine. Dacămărinimiaomuluieste curate, atunciacela are şilepădare de sine. “Cu cât omul scoateegoismul din dragostealui, cu atâtmaimultămărinimiedobândeşte. Acolounde există iubire de sine, nu exită mărinimie.„ (pg. 259-260)

Ceimărinimoşi au conştiinţadelicatăşisuntajutaţi de Dumnezeu. “Omul mărinimos este sincer, se nesocoteşte pe sine, este simplu, are smerenie. Toate acestea nu numai ca-i aduc odihnă lui însuşi, ci se fac simţiteşi celuilalt. Comunică lăuntric cu celălalt si-l înţelege.(…) Există oameni care, în mărinimia lor, îşi dau imediat seama ce anume îi este de ajutor şi-l mulţumeşte pe celălalt, în sensul cel bun, fiindcă se gândesc mereu la celălalt, iar nu la ei înşişi.(…) Cei mărinimoşişi sensibili se lasă nedreptăţiţi de bună voie, fie datorită renunţărilor pe care le fac din dragoste pentru alţii, fie din pricina vicleniei celorlalţi, însă niciodată nu aşteaptăşi nu urmăresc să li se facă dreptate în viaţa aceasta deşartă. Cei mărinimoşi le plătesc pe toate în această viaţă, dar primesc şi ajutorul lui Dumnezeu, iar în cealaltă viaţă vor avea multă răsplată.„ (pg. 261-263)