Biserica

Șerban VodĂ

„Neliniştea cea bună”


Întâlnirea cu tinerii -marți, 20 decembrie – ora 19:00
Tema: „Neliniştea cea bună” – din cartea Sf. Paisie Aghioritul:”Patimi si virtuti”.

rezumat:

† Neliniştea cea bună, frământarea cea bună pentru “luptacea bună”. “Nelinişteaceabunăesteaceafrământarebună de a duce luptaceabună. Tefrămânţi, tesupraveghezipe tine însuţi, descopericeanumeîmpiedicăsporirea ta duhovnicească, îţipuiproblemaşiceriajutordacăestenevoie, şisăvârşeştiastfellucrareaceaduhovnicească. Vezi, de pildă, căîncutareîmprejurarete-aipurtat cu mândrieşiimediattegândeşti: Cum poate fi lovitămândria? Cu smerenia.(…) Înpuţinecuvinte, cauţisporireaduhovniceascăsăvârşindastfellucrareduhovnicească.(…) Nelinişteaceabunăesteîntraripare. Dăsufletuluinobleţe, vioiciune; nu adduce încordareşisupărare, ci mângâiere. Nu esteosteneală, nu estezbuciumsufletesc, ci râvnăpentrunevoinţă.„(pg. 319-320)
† Să luăm în serios mântuirea sufletului nostru. “Mintea şi inima trebuie să se îngrijească tot timpul de cum vom ajunge la destinaţia noastră, care este Împărăţia Cerurilor. Când inima suferă pentru mântuirea sufletului, mintea se duce şi ea acolo unde este durerea inimii. Durerea este totul. Iar atunci când suferi, nu vrei să mănânci, nici să dormi. Cel care are neliniştea cea bună ia lucrurile în serios.(…) Nu putem fi nepăsători faţă de mântuirea sufletului nostru. Trebuie să ne preocupe tot timpul cum ne vom mântui. Dacă nu ne preocupă acest lucru, vom rămâne legaţi de cele pământeşti.(…) Când nu uităm că menirea noastră aici, pe pământ, este dobândirea Împărăţiei lui Dumnezeu, atunci pătrunde în noi neliniştea cea bună.(…) Dumnezeu nu i-a dat omului mintea ca să se preocupe mereu de cum să găsească un mijloc mai rapid de a merge dintr-o ţară în alta, ci ca să se preocupe mai întâi de lucrul cel mai important, şi anume cum să poată ajunge la destinaţia sa, lângă Dumnezeu, în ţara cea adevărată, în Rai.„ (pg. 320-321)
† “Dă prilej celui înţelept, şi mai înţelept va fi”. “Dacă nu intră în om neliniştea cea bună, ca să pornească şi să lucreze duhovniceşte, nu poate spori duhovniceşte, ci rămâne ca o roată pătrată la care trebuie să împingi mereu.(…) Cum poţi trezi în tine neliniştea cea bună? Să presupunem că citesc o carte duhovnicească şi rămân impresionat de ceva anume. Mă opresc acolo şi studiez, ca şi cum aş afla o piatră preţioasă şi aş dori să vad ce este. Mă oglindesc pe mine însumi în acel text, cercetez apoi dacă am înţeles corect şi mă străduiesc să pun în lucrare. În continare cercetez dacă l-am pus corect în lucrare. Şi astfel, încet-încet, învăţ să înaintez corect în viaţa duhovnicească.(…) Unora le spun un cuvânt-două şi îndată li se înlăcrimează ochii. Le însemnează pe o hârtie, le pun în lucrare şi înaintează mai departe.(…) Iar alţii, deşi au auzit o mulţime de cuvinte care i-au ajutat mult, nu fac nimic, fiindcă nu a intrat înlăuntrul lor neliniştea cea bună.(…) Din clipa când intră în om neliniştea cea bună, el observă ce anume îi lipseşte, întreabă cum poate dobândi ceea ce îi lipseşte şi se foloseşte. Cum va afla cineva, dacă nu întreabă?„ (pg. 322-324)
† Nelinişteaceabunănu se sfârşeşteniciodată. “Acela care se nevoieşte corect, niciodată nu este mulţumit de sine însuşi, ci are mereu înlăuntrul său o nelinişte care provine din strădania plină de mărinimie cu care lucrează.(…) Neliniştea cea bună nu încetează niciodată în această viaţă. Aleargă omul cât trăieşte ca să-l găsească pe Hristos, fără să se oprească vreodată. Aleargă şi nu simte osteneală, ci bucurie.(…) Mintea noastră să fie neîncetat la Hristos, de vreme ce El este ţinta noastră.„ (pg. 325-327)