Biserica

Șerban VodĂ

„Nu judecați, ca să nu fiți judecați!”


Întâlnirea cu tinerii
marți, 30 august – ora 19:00

Tema: „Nu judecați, ca să nu fiți judecați!” – din cartea Sf. Paisie Aghioritul:”Patimi si virtuti”.

Iată un rezumat al întâlnirii,

“Osândirea – marea nedreptate”

† “Nu judecați, ca să nu fițijudecați!” (Matei 7,1). Puterea de a judeca, pe care o avem, este un dar de la Dumnezeu. De aceea, până nu ni se “curăță judecata” și până nu vine dumnezeiasca luminare, să nu ne încredințăm în ea. “Atunci când cineva se ocupă de ceilalți și îi judecă, fără a-și fi curățat propria judecată, cade neîncetat în osândire.” Judecata ni se va curăți straduindu-ne să ne eliberăm de ceea ce este omenesc, devenind dezinteresați. Astfel va veni dumnezeiasca luminare, iar judecata noastră va deveni duhovnicescă. Atunci judecata noastră va fi după dreptatea lui Dumnezeu și nu după dreptatea omenească, după dragostea și milostivirea lui Dumnezeuși nu după logica omenească. “Prin osândire ne nedreptățim pe noi înșine, iar nu pe ceilalți, deoarece Dumnezeu Își întoarce fața de la noi. De nimic altceva nu Se scârbește atât de mult Dumnezeu ca de orândire, fiindcă Dumnezeu este drept, iar osândirea este plină de nedreptate.” (pg. 95-97)

† Cum ajungem la osândire? Cădem cu ușurință în osândire pentru că ne preocupăm mai mult de ceilalți decât de noi. Gândurile de osândire provin din părerea înaltă pe care o avem despre noi înșine, adică din mândrie și din tendința de a ne îndreptăți. “Străduiți-văsă nu judecați pe nimeni, ci numai pe demoni care, desi au fost Îngeri, au ajuns diavoli și în loc să se pocăiască, devin tot mai vicleni și mai răi, pornindu-se cu mânie să distrugă făpturile lui Dumnezeu. Adică cel viclean îi îndeamnă pe oameni să facă ciudățenii și neorânduieli și tot el aduce altor oameni gânduri de judecată și de osândire. Înfelul acesta el îi biruiește și peunii, și pealții. Dar cei care sunt biruiți și fac neorânduieli, își simt apoi vinovăția și se pocăiesc, pe cândceilalți, cei ce osândesc, se îndreptățesc pe ei înșiși, se trufesc și ajung să cadă înpăcatul în care a căzut și celviclean, în mândrie.” (pg 97-99)

† Osândirea alungă Harul lui Dumnezeu. Dacă ai osândit, caută să-ți dai seama cât de repede de căderea ta și să-ți ceri iertare de la cel pe care l-ai osândit și de la Dumnezeu, căci aceasta se face piedică la rugăciune. “Osândirea și clevetirea sunt cele mai mari păcate care îndepărtează Harul lui Dumnezeu mai mult decât orice alt păcat. (…) Omul care osândește, deoarece alungă Harul lui Dumnezeu, rămâne neajutorat și nu poate să-și corecteze defectele. Iar dacă nu-și dăseama de greșeala lui, pentru a se smeri, va avea mereu căderi. Dacă însă înțelege și cere ajutorul lui Dumnezeu, atunci va veni din nou Harul lui Dumnezeu.” (pg. 99-100)

† Cel care îi osândește pe ceilalți cade în aceleași greșeli. “Dacă cineva osândește pe un altul pentru o greșeală pe care o face și nu își dăseama de căderea sa, ca să se pocăiască, de obicei cade în aceeași greșeală, ca să-și înțeleagă greșeala. Adică Dumnezeu, din dragoste, îngăduie ca el să ajungă în starea celui pe care l-a osândit.” (pg. 100)

† Dacă trecem cu vederea greșelile celorlalți, atunci și Dumnezeu le va trece cu vederea pe ale noastre.
“- Gheronda, unii oameni duhovnicești, atunci când văd pe cineva trăind în păcat, spun: «A, acesta, după cum merge, este pentru iad!»
– Ah, dacă oamenii lumești vor merge în iad din pricina vieții lor neînfrânate, oamenii duhovnicești din pricina osândirii… Nu putem spune despre nimeni că va merge în iad. Nu știm cum lucrează Dumnezeu. Adâncuri de neajuns sunt judecățile lui Dumnezeu. Să nu osândim pe nimeni, căci altfel luăm judecata din mâinile lui Dumnezeu și ne facem pe noi înșine dumnezei.” (pg. 103-104)

† Dacă ne vom întoarce către noi înșine, nu vom mai osândi pe ceilalți. “Dacă te ocupi de tine însăți și încetezi să te ocupi de ceilalți, vei vedea numai greșelile tale, iar la ceilalți nu vei vedea nici o greșeală. Atunci te vei deznădăjdui, în sensul cel bun, de tine însăți și te vei osândi numai pe tine însăți. Îți vei simți păcătoșenia și te vei nevoi să te izbăvești de propriile slăbiciuni. Apoi când vei vedea la ceilalți vreo slăbiciune vei spune în sinea ta: «Oare eu mi-am biruit slăbiciunile? Așadar, cum să am o asemenea pretenție de la ceilalți?» De aceea să te cercetezi și să veghezi pururi asupra ta ca să te izbăvești de mândria ascunsă, dar să ai și prihănire de sine cu discernământ, ca să nu îi osândești în sinea ta pe ceilalți. În felul acesta te vei îndrepta. (…) Cum s-au sfințit Sfinții? S-au întors către ei înșiși și își vedeau numai patimile lor. Prin prihănirea de sine pe care o aveau, au făcut să cadă solzii de pe ochii sufletului lor și au ajuns să vadă limpede și adânc. (…) Omul, atunci când ajunge într-o stare duhovnicească bună, pe toate le vede curate, iar greșelile celorlalți le îndreptățește, în sensul cel bun, fiindcă le vede cu ochi dumnezeiesc, și nu cu ochi omenesc.” (pg. 105-107)

† Dacă îi vom îndreptăți pe ceilalți, nu-i vom mai osândi. Adeseori îi osândim pe ceilalți văzând ce fac. Nu putem să nu vedem ce se întâmplă în jurul nostru, dar trebuie să dobândim discernământ, astfel încât să le acordăm celorlalți circumstanțe atenuante și să-i îndreptățim. Atunci îi vom vedea într-o lumină bună. “Să-l privești cu durere pe cel care greșește și să-L slăvești pe Dumnezeu pentru că în Ziua Judecății s-ar putea ca Dumnezeu să-ți spună «Eu, copilul Meu, ți-am dat atâtea, însă tu de ce Mi te-ai purtat fără îndurare?». Să ai o vedere mai largă asupra lucrurilor. Să te gândești la trecutul omului, la prilejurile care I s-au dat pentru a se face mai bun și la avantajele pe care le-ai avut și tu, dar nu le-ai pus în valoare. În felul acesta vei fi mișcat sufletește de darurile pe care ți le-a dat Dumnezeu, Îl vei slăvi și te vei smeri, deoarece nu te-ai arătat vrednic de ele. Totodată vei simți dragoste și durere pentru fratele care nu a avutavantajele tale și vei face pentru el o rugăciune din inimă.” (pg. 107-109)

† Să nu tragem ușor concluzii. Pentru a nu osândi putem spune: ”Nu gândesc întotdeauna corect; de multe ori greșesc. Iată, în cazul acesta am gândit așa, dar s-a dovedit că nu aveam dreptate. În cazul celălalt am judecat într-un fel, dar m-am înșelat, și astfel l-am nedreptățit pe celălalt. Așadar nu trebuie să ascult de gândul meu.” Dacă fiecare din noi își va aduce aminte de cazurile când a judecat și s-a înșelat, atunci va evita să osândească. “Atunci când cineva trăiește în lume puțin mai duhovnicește, poate vedea multe cusururi la ceilalți, și mai de loc virtuțile. Pe cei care cultivă virtute nu-I poate vedea, deoarece trăiesc în ascuns, dar îi vede pe cei care fac neorânduieli și îi osândește. (…) Este nevoie de bărbăție ca să tai obiceiul de a osândi.” (pg. 109-113)